Ponta: Îi protejăm pe români, mai ales pe cei cu venituri mici, de majorarea facturilor la gaze

Premierul Victor Ponta transmis miercuri dimineața, într-o postare pe Facebook, că Guvernul și-a propus să ia măsuri și să colaboreze cu instituțiile UE astfel încât prețul gazelor naturale să nu crească, iar cetățenii, mai ales cei cu venituri mici, să fie protejați de majorarea facturilor.
Romania TV
17 sept. 2014, 07:50
Ponta: Îi protejăm pe români, mai ales pe cei cu venituri mici, de majorarea facturilor la gaze

„Guvernul și-a propus să țină prețul la gaze cât mai mic și să îi protejăm pe români, mai ales pe cei cu venituri mici, de majorarea facturilor”, a scris premierul pe Facebook.

Decizia Executivului este posibilă datorită negocierilor purtate între Departamentul pentru Energie și Comisia Europeană, căreia i s-a propus să accepte menținerea prețului actual al gazelor produse intern în România cel puțin până la 1 iulie 2016. Astfel, creșterea de preț programată pentru 1 octombrie este anulată.

„Este dovada faptului că din independența energetică în creștere a României și din colaborarea cu instituțiile Uniunii Europene putem avea foarte multe de câstigat!”, concluzionează Victor Ponta.

Ministrul delegat pentru Energie,Razvan Nicolescu, a declarat marți că Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea prețului gazelor naturale produse în România și destinate consumului populației și va prelungi cu cel puțin doi ani și jumătate dereglementarea pieței gazelor pentru companii.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România