POSTUL PAŞTELUI: Delicioase prăjituri de post, simplu şi rapid de preparat, culese de pe Tîrnave

POSTUL PASTELUI. Prăjitură cu bulion, prăjitură cu dulceață sau cu mere, cornulețe sau negrese sunt câteva deserturi de post ușor și simplu de preparat, care pot fi rapid făcute acasă de orice gospodină, chiar și de cele novice în domeniul gastronomic.
Alina Costache
24 mart. 2015, 07:52
POSTUL PAŞTELUI: Delicioase prăjituri de post, simplu şi rapid de preparat, culese de pe Tîrnave

POSTUL PAŞTELUI: Doamna Istina Purcel, din satul Căpîlna de Jos, de pe Tîrnava Mică, a dezvăluit pentru Agerpres câteva astfel de rețete adunate de-a lungul timpului din diverse surse.

”Extrem de delicioasă, prăjitura cu bulion, pentru care avem nevoie de puține ingrediente, necesită un timp scurt de preparare. Astfel, o linguriță de amoniac alimentar se dizolvă într-o cantitate de zece linguri de bulion, după care se adaugă zece linguri de ulei, zece linguri de zahăr, zeamă de la o lămâie și făină cât cuprinde pentru un aluat potrivit. Acesta se împarte în trei bucăți, iar cele trei foi se coc pe dosul tăvii. După ce scoatem de la cuptor, între foi se pune dulceață, iar prăjitura este numai bună de mâncat”, a declarat Istina Purcel.

O altă prăjitură de post care necesită puține ingrediente și care se face rapid este cea de mere.

”Pentru aceasta avem nevoie de o cană de zahăr, o cană de morcov ras și una de mere rase prin răzătoarea mare, o jumătate de ceașcă de ulei și o jumătate de litru suc de compot, de orice fel. Se adaugă trei căni de făină, o jumătate de cană cu stafide, o linguriță bicarbonat stins cu zeamă de lămâie și puțin praf de copt amestecat cu făină. Toate ingredientele se amestecă într-un castron, după care aluatul rezultat se toarnă în tava unsă cu ulei și tapetată cu făină. Se dă la cuptor, la foc potrivit”, a explicat gospodina din Căpîlna de Jos. Prăjitura se poate glazura cu ciocolată de menaj, de post, a mai spus aceasta.

Doamna Istina Purcel ne-a explicat și cum se fac cornulețele de post. ”Se amestecă și se frământă 280 de grame făină, 210 grame de margarină, 100 grame de nucă măcinată și 100 grame de zahăr. Se ia aluat cât o nucă și se modelează prin rulare între palme, îndoind capetele. Toate cornulețele se pun apoi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, care se dă la cuptor, la foc mediu. După ce luăm de la cuptor, pudrăm cornulețele cu zahăr praf”, a declarat aceasta.

O altă rețetă de desert de post pe care ne-a prezentat-o Istina Purcel este aceea a prăjiturii cu dulceață, un fel de negresă, pentru care avem nevoie de un borcan de dulceață, un borcan și jumătate de apă, o lingură de bicarbonat stins cu lămâie, coajă rasă de lămâie, nucă sau stafide, o cană de zahăr, un pahar de ulei și făină cât cuprinde. Toate se amestecă cu telul, iar compoziția se dă apoi la cuptor, de asemenea la foc mediu. Înainte de a se răci, prăjitura se poate decora cu ciocolată de menaj.

O rețetă asemănătoare, dar care necesită doar patru linguri de dulceață și are în plus în componență cacao, a făcut-o cunoscută o altă gospodină dintr-un sat de pe Tîrnave, din Mihalț, doamna Maria.

”Se amestecă o cană de apă, o cană și jumătate de ulei, o cană de zahăr, două căni de făină, o lingură de bicarbonat de amoniu stins cu zeamă de lămâie, trei linguri de cacao, patru linguri de dulceață și un vârf de cuțit de sare. Materialul obținut se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se pune la cuptor”, a dezvăluit rețeta aceasta.

Tot ea ne-a prezentat o altfel de rețetă de cornulețe de post. ”Se frământă trei pahare de apă, trei pahare cu apă călduță, un pahar cu vin alb, un vârf de cuțit de sare, drojdie cât o măslină, coaja de la o lămâie și făină cât cuprinde. Se pune la dospit, iar după o oră se întinde aluatul și se fac cornulețele, care se dau la cuptor, nu înainte de a le umple cu dulceață”, a explicat modul de preparare doamna Maria.

Gospodina din Mihalț ne-a mai spus cum face ea prăjitura cu mere, tot de post, pentru care avem nevoie, pentru foi, de un pahar de ulei, un pahar de zahăr, o linguriță de bicarbonat stins cu oțet sau cu lămâie, un pahar de apă sau apă minerală și făină cât cuprinde. Se întinde în tavă mai întâi o foaie, peste care presărăm un strat de griș, apoi unul de mere rase, amestecate cu zahăr și scorțișoară, și, din nou, o foaie. Prăjitura este astfel numai bună de dat la cuptor.

Toate aceste rețete au ceva în comun: sunt de post, sunt fără aditivi, cu puține ingrediente, care se găsesc oricând în bucătăria fiecăruia dintre noi, sunt ușor și rapid de preparat și, mai ales, sunt extrem de gustoase.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Matei Ilie, salariu uluitor la Kasimpașa! Varga confirmă transferul: „El a ales Turcia”. Toate cifrele mutării. Exclusiv
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți