Anca Serea a ţinut toată copilăria Postul Paștelui, dar a renunţat acum, precizând că, pentru ea, „înseamnă altceva și nu-l asociez cu restricții alimentare”.
Anca Serea subliniază că, deși nu respectă regulile alimentare ale postului, încearcă să onoreze această perioadă prin alte metode. Pentru ea, postul este mai degrabă o curățenie spirituală decât o listă de alimente interzise.
Anca Serea a explicat de ce a ales să nu țină post înainte de Paște. Pentru Anca, esența postului nu stă în renunțarea la mâncărurile „de dulce’, ci în puritatea sufletească.
„Nu țin post acum. Am ținut toată copilăria mea, dar acum nu consider că este atât de esențial să evităm să mâncăm anumite produse alimentare atât timp cât sufletește poate nu suntem atât de puri sau atât de buni.
Pentru mine, postul înseamnă altceva și nu-l asociez cu restricții alimentare. Anul acesta nu voi ține deloc, nici două-trei zile înainte de Paște”, a explicat Anca Serea pentru Click!
Cu șase copii de crescut, Anca este extrem de atentă ca mesele în familia lor să fie echilibrate. Chiar dacă ea nu ține post, respectă alegerile celor din jur și se asigură că toată lumea primește nutrienții necesari.
Anca Serea a mărturisit că nu ține nici dietă, preferând să își mențină sănătatea printr-un stil de viață echilibrat. Chiar dacă a luat câteva kilograme în ultima perioadă, acest lucru nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru ea.
„Nu țin dietă, nu am ținut niciodată! Am un stil de viață sănătos. Acum chiar am mai pus câteva kilograme bune, dar nu mă deranjează. Am o vârstă, mă apropii de 50 de ani, dar nu am niciun stres. Sunt o femeie atentă la tot ceea ce mănânc.
Nu fac exces de niciun fel, n-am băut alcool, nu mănânc zahăr… Nu am nicio intervenție estetică și nici nu am de gând să fac. N-am nimic împotriva lor, dar nu mă concentrez pe asta, am alte lucruri la care țin foarte mult în acest moment’, a spus Anca Serea.
La ce a renunțat Anca Serea pentru a nu se îngrășa: „Mi-am educat oarecum gusturile”. Trucul care o ajută să se mențină în formă
Soția lui Adi Sînă are o relație foarte apropiată cu fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare. Fosta prezentatoare a recunoscut că are o dietă echilibrată, bogată în vitamine. Anca Serea a eliminat din dieta ei de foarte multă vreme preparatele nesănătoase, consumă foarte rar zahăr și foarte rar produse de patiserie.
A recunoscut că nici alcool nu consumă. „Sunt norocoasă că mi-am educat oarecum gusturile și mănânc foarte rar chestii nesănătoase. Fără alcool, rar zahăr și foarte rar produse de patiserie, pentru că nu-mi plac”, a spus vedeta, care are și un truc pentru silueta ei.
Gustările pe care le ia între mese sunt unele sănătoase, întotdeauna fructe. „Ananasul este gustarea de pe drumul de astăzi, București – Budapesta”, a povestit Anca Serea, care a plecat într-o vacanță.
„Am avut o perioadă foarte nefericită, dar din care am învățat ceva foarte important. Mă trezesc mult mai recunoscătoare în fiecare dimineață și am învățat că trebuie să mă pun pe primul loc, indiferent de orice. Trebuie să am grijă de sănătatea mea, ceea ce nu făcusem până acum. Pur și simplu am căzut pe stradă, în Bulgaria, la o întâlnire de afaceri. Eram cu Adi. Am simțit că nu mă simt bine, că nu mai am energie, nu mai vedeam bine. Am mers la o farmacie și am luat niște pastiluțe, niște suplimente. Eram deja… nu mai auzeam, nu mai vedeam cu partea dreaptă. Nu îmi mai simțeam mâinile și picioarele.
Am mers la spital și m-au descoperit cu hemoglobină și feritină zero, practic nu mai aveam niciun depozit de fier. Hemoglobina era 4,6, adică o valoare foarte mică. Pot să mă consider un om norocos, pentru că până în momentul acela nu am avut un episod care să îmi anunțe ceva. De aceea, și medicii au fost foarte uimiți de cum am rezistat o perioadă atât de lungă”, a povestit mai demult Anca Serea.
Anca Serea, la 45 de ani, este mamă a șase copii și se menține într-o formă de invidiat cu un stil de viață echilibrat. De-a lungul timpului, prezentatoarea TV a fost întrebată dacă are sau nu intervenții estetice, însă nu a dat prea multe detalii. Acum, ea și-a spus părerea cu privire la acest subiect.
„Nu pot să spun că sunt adepta, că sunt pro sau contra, cred că fiecare face cum decide pentru el și dacă nu se simte bine în propria piele, atunci e important, dar nu în mod exagerat, nu susțin să arătăm toate ca trase printr-un șablon”, a spus Anca Serea pentru Spynews. Anca Serea mărturisește că ea nu a apelat niciodată la doctorii esteticieni, pentru că este un om fricos. „Din păcate, în zilele noastre se abuzează foarte mult de chirurgia estetică, eu nu am apelat până acum, din simplu motiv că sunt un om fricos, să zic așa, dar poate pe viitor chiar nu știu ce să spun, fiecare decide cel mai bine, ce i se potrivește”, a mai zis vedeta pentru Libertatea.