Proiectul de buget pe 2019. Guvernul taie cu peste o treime banii pentru biserici

Proiectul de buget de stat pe 2019 prevede reducerea cu 33,86%, faţă de execuţia preliminată pe 2018, a creditelor bugetare destinate susţinerii cultelor religioase, care constau în principal în bani alocaţi pentru construirea şi întreţinerea lăcaşelor de cult, de la 213,2 la 141 milioane lei. În 2017, în acest scop s-au cheltuit de la buget doar 70,26 milioane lei.
Romania TV
01 feb. 2019, 07:08
Proiectul de buget pe 2019. Guvernul taie cu peste o treime banii pentru biserici

Alocările ar putea creşte însă pe parcursul anului, la rectificările bugetare şi din fondurile de rezervă ale Executivului, aşa cum s-a întâmplat de altfel în mod constant în ultimii 3 ani, conform Profit.ro.

În acelaşi timp, contribuţia statului la salarizarea personalului clerical creşte cu peste 12% anul acesta, de la 574,744 în 2018 la 643,84 milioane lei, după ce fusese de 475,648 milioane lei în 2017.  

În schimb, nu a fost prevăzută nicio sumă pentru subvenţionarea de la bugetul de stat a contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale de sănătate ale personalului monahal al cultelor recunoscute în România, subvenţie care anul trecut s-a ridicat la 480.000 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT