„Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” pot fi accesate din 18 mai. Voucherul pentru maşinile electrice: 10.000 de euro

Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național - "Rabla Clasic" și "Rabla Plus"- vor putea fi accesate de către persoanele fizice și juridice începând din 18 mai, mai devreme cu o lună decât în 2016, a anunțat, joi, în conferința de lansare a celor două programe guvernamentale, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Iulian Tudor
11 mai 2017, 09:19

Este un moment extrem de important atât pentru Ministerul Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu, cât și pentru românii care așteaptă cele două programe. Am promis că atât „Rabla Clasic”, program aflat la a 13-a ediție, cât și „Rabla Plus” vor avea proceduri rapide.Românii persoane fizice și juridice pot accesa cele două programe începând de săptămâna viitoare (joi, 18 mai n.r.). Ne-am fi dorit să lansăm programele într-un adevărat salon auto, însă astăzi am organizat în fața Ministerului Mediului un mini salon auto, ce poate fi admirat de toată lumea. Toți românii vor să trăiască într-un mediu curat, nepoluant și în care emisiile de CO2 să fie zero„, a subliniat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, subvenția acordată în cadrul programului „Rabla Plus” pentru mașinile sută la sută electrice este de 10.000 de euro.

Noutatea în acest program este că persoanele care vor să acceseze finanțare prin „Rabla Plus” și au acasă o mașină mai veche de 8 ani nu trebuie neapărat să o caseze. Ei pot merge direct la dealer și să solicite subvenția de 10.000 de euro. În schimb, cetățenii care au acasă o mașină mai veche de 8 ani și vor să o caseze, pot adăuga la cei 10.000 de euro, încă 6.500 de lei obținuți din casare”, a explicat ministrul Mediului. Oficialul a precizat, totodată, că în cazul achiziției de mașini ecologice hibrid plug-in se va acorda în acest an o subvenție de 4.500 de lei. La această sumă se poate adăuga încă 6.500 de lei în cazul în care beneficiarul dorește să își caseze mașina mai veche de 8 ani„, a menționat ministrul Mediului.

Pe de altă parte, pentru programul „Rabla Plus” valoarea voucherului acordat în 2017 rămâne la 6.500 de lei, similar cu cel din 2016 și 2015.

Bugetul alocat pentru acest an în cazul programului „Rabla Clasic” se situează la 180 de milioane de lei iar pentru „Rabla Plus” la 45 de milioane de lei.

Ghidul de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național prevede introducerea de praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017, până la o valoare de maxim 95 g/CO2/km în anul 2019.

Finanțarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 — 2019), prin care Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) își propune să contribuie la încurajarea achiziției de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Noutatea programului este că, începând din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei și se va acorda în funcție de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziționat, în regim de funcționare mixt, după cum urmează: în anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km; în anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km; în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.

Ecotichetul se scade din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului achiziționat, diferența fiind asigurată de către solicitant din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare sau finanțare în baza unui contract de leasing financiar.

Ediția din 2016 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul „Rabla”) pentru persoanele fizice a fost lansat pe data de 14 iunie, iar bugetul alocat inițial celor două axe ale Programului („Rabla” și ”Rabla Plus”) a fost de 220 de milioane de lei, din care 75 de milioane de lei alocate extensiei ”Rabla Plus”, atât pentru achiziționarea de autovehicule noi electrice și electrice hibride, cât și pentru finanțarea rețelei de stații de încărcare a acestora.

Ulterior, programul a beneficiat de trei suplimentări de buget: prima pe 18 iulie (cu 4.000 de tichete electronice), a doua în 12 octombrie (cu 2.000 de tichete, în valoare de 12 milioane lei) și cea de-a treia în 21 noiembrie (un plus de 3.538 de vouchere, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei).

Citeşte şi Banii din programul „Rabla” ar putea fi accesaţi în iulie-august. Ministrul Mediului se gândeşte la o posibilă suplimentare

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Mitică Dragomir anunţă surprize mari în lupta pentru play-off: “FCSB e cu spatele la zid!”. Care e soluţia pentru ieşirea din criză a campionilor
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de la bloc. Când trebuie să achiți lucrarea în imobil, chiar dacă nu s-a decis în Adunarea Generală
Playtech.ro
Temperaturi neobișnuite în România după ninsori și frig. Cum va fi vremea până la 1 martie
Adevarul
Iubire mare între două handbaliste de la CSM București. Una dintre ele acceptase inelul de logodnă de la un bărbat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit fiica primarului! Tânăra s-a stins FULGERĂTOR după o... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce s-a ales de cunoscutul milionar român care și-a amenițat angajatul că ”îl bate și îl duce în pădure”. A avut probleme cu legea: ”E un om normal acum”
MediaFlux
Sprijin pentru plata facturilor la gaze. Anunțul ministrului Bogdan Ivan
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat