Salariile din mediul privat au crescut mai puţin decât la stat

Salariile din mediul privat au crescut cu 10% anul acesta. O influenţă a venit şi din partea statului. Majorarea salariului minim a făcut ca angajaţii care îl încasează să se numere printre cei care au avut cea mai mare creştere a veniturilor. O creştere mai degrabă procentuală, pentru că angajaţii cu salariul minim nu au primit mult mai mulţi bani în plus. În schimb, pentru IT-işti salariul a crescut mult anul anul acesta şi ca procent şi ca sumă.
Iulian Tudor
22 iul. 2016, 08:07
Salariile din mediul privat au crescut mai puţin decât la stat

Mediul privat a avut o evoluţie bună anul acesta, scrie digi24.ro. Salariile au fost în creştere, au apărut locuri noi de muncă, iar patronii au fost mai darnici atunci când a venit vorba de prime.

Potrivit unei analize Smartree, salariile din companii au crescut cu aproape 9% în primele trei luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2015 şi cu peste 10% în al doilea trimestru, faţă de acelaşţi interval al anului trecut.

Citeşte şi Salariaţii Aeroportului Internaţional Timişoara, printre cei mai norocoşi angajaţi de la stat. Ce sporuri şi beneficii au aceştia

Procentul este totuşi mai mic decât creşterea de 14% a salariului mediu pe economie anunţat de INS, ceea ce înseamnă că la stat salariile au avut un salt mai mare decât la privat. Remuneraţiile bugetarilor a fost majorate anul trecut, iar o creştere ar urma să fie aplicată şi în toamna acestui an.

Potrivit celor de la Smartree, în mediul privat angajaţii din comerţ şi logistică şi cei din IT au avut cele mari creşteri salariale.

În cazul comerţului, angajaţii au primit mai mulţi bani ca urmare a majorării salariului minim cu 28% în ultimul an. A fost majorat de la 975 de lei la 1050 de lei brut în luna iulie a anului trecut şi a sărit la 1250 de lei brut de la 1 mai, anul acesta.

Şi, orice majorare salarială în comerţ are impact asupra întregii economii. În magazine, service-uri şi alte afaceri care prestează servicii pentru clienţi lucrează peste 1,2 milioane de oameni, după cum arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică.

Ceva mai puţini la număr sunt IT-iştii, ceilalţi angajaţi care au avut parte de o creştere mare a salariilor anul acesta. Tocmai faptul că sunt greu de găsit îi obligă pe patronii din sectorul tehnologic să le ofere cât mai mulţi bani.

Potrivit datelor INS salariile IT-iştilor au crescut cu 23% într-un singur an, de la aproape 4.400 de lei la peste 5.400 de lei.

Citeşte şi Angajări în străinătate pe salarii de la 800 de euro la 1.700 euro lunar, pentru care angajatorii asigură gratuit cazarea

În schimb angajaţii din alte două domenii în care salariile creşteau mult de obicei, industria extractivă şi sectorul financiar, nu trec printr-o perioadă prea bună. Ca să revină pe profit băncile au diminuat cheltuielile cu personalul. Iar companiile energetice încă mai încearcă să facă faţă ieftinirii petrolului.

Studiul celor de la Smartree arată că în mediul privat au crescut şi primele acordate de patroni. Iar creşterea a fost una mare, de 16% în primele şase luni faţă de. În medie, fiecare angajat a primit lunar în primul semestru bonusuri de 146 de lei. Firmele au făcut şi angajări anul acesta. Numărul salaruaţilor din mediul privat a crescut cu 2% în primul semestru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Culisele rupturii CSM București – Bojana Popovic! De ce a fost acuzată antrenoarea din Muntenegru
Capital.ro
ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,15 milioane de lei în industria alimentară. Inspectorii au descoperit nereguli la produsele comercializate
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România