Salvamontistul mort de 1 Decembrie, în Călimani, găsit după 6 luni. El arborase pe vârf steagul României

Salvamontistul Sorin Liviu Pandelea, care a fost surprins de o avalanşă anul trecut, pe 1 decembrie, în Munţii Călimani, după ce a arborat steagul României, a fost găsit, miercuri, după aproape şase luni.
Filip Stan
23 mai 2018, 16:02
Salvamontistul mort de 1 Decembrie, în Călimani, găsit după 6 luni. El arborase pe vârf steagul României

Salvamontiştii din Vatra Dornei au găsit, miercuri, trupul neînsufleţit al salvamontistului Sorin Liviu Pandelea, care a fost surprins de o avalanşă pe 1 decembrie, după ce a coborât din Pietrosul Călimanilor unde arborase steagul României, după aproape şase luni de căutări.

„Trupul a fost găsit la 1,8 metri sub zăpadă, în zona de căutare, pe un teren accidentat. În această zonă zăpada atinge în unele locuri şi trei metri. Astăzi (miercuri – n.r.) la căutări au participat opt salvamontişti de la Vatra Dornei„, a declarat, pentru Mediafax, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petrică Ariciuc.

Salvamontiştii au reluat de mai multe ori căutările trupului bărbatului de 40 de ani din Vatra Dornei care a fost suprins de avalanşă, însă abia după aproape 6 luni a fost găsit din cauza stratului mare de zăpadă.

Trupul fostului pompier şi salvamontist din Vatra Dornei a fost găsit la o săptămână după ce autorităţile locale din Şaru Dornei au sfinţit un monumentului închinat salvamontiştilor Nathalie Renee Josse şi Sorin Liviu Pandelea, surprinşi de avalanşă în data de 1 decembrie 2017.

Pe 1 decembrie 2017 în zona Gura Haitii din munţii Călimani a avut loc o avalanşă care a surprins trei salvamontişti – doi bărbaţi şi o femeie, care coborau din Vârful Pietrosul, după ce au arborat drapelul României. La coborâre, din cauza temperaturilor ridicate, zăpada moale a luat-o la vale, surprinzându-i pe cei trei salvamontişti, în timp ce aceştia se aflau într-o zonă deschisă.

Abia după trei ore de la producerea avalanşei unul dintre cei trei salvamontişti, un bărbat de 36 de ani, a reuşit să ia legătura cu colegii săi şi să anunţe incidentul.

Mai multe echipe de căutare au pornit spre zona în care s-a petrecut accidentul şi după două ore de căutări au reuşit să-l găsească pe salvamontistul care sunase şi ceruse ajutor.

O oră mai târziu, în zăpadă a fost găsit şi trupul fetei de 30 de ani care făcea parte din grup, însă cu toate manevrele de resuscitare efectuate de salvatori, medicii au fost nevoiţi să constate decesul acesteia.

Căutările celui de-al treilea bărbat au continuat mai bine de şapte ore, însă au fost oprite din cauza viscolului puternic.

Autorităţile au fost nevoite să anuleze de mai multe ori căutările bărbatului din cauza riscului foarte mare de producere a unei noi avalanşe.

Cei trei trei – doi bărbaţi, angajaţi ai Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Detaşamentul din Vatra Dornei şi o femeie, erau alpinişti şi salvamontişti voluntari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT