Referendum pentru interzicerea exploatărilor miniere la Rășinari, Sibiu. Locuitorii comunei Rășinari sunt chemați duminică, 8 noiembrie, la urne. Proiectul pentru care se cere părerea populației este dezvoltat de compania românească Mineral Proiect Invest SA (MPI Magnesium), care deține din 2020 licența de explorare pentru zăcământul din zonă. Investiția presupune deschiderea unei cariere miniere, construirea unei uzine de procesare în localitatea Săliște și amenajarea unui sistem de transport al minereului pe cablu, scrie Adevarul.ro.
Valoarea inițială a investiției este estimată la aproximativ 100 de milioane de euro, însă, pe termen lung, aceasta ar putea depăși 200 de milioane de euro. Exploatarea ar urma să funcționeze cel puțin 30 de ani. Zăcământul este estimat la aproximativ 50 de milioane de tone, cu un conținut de circa 35% oxid de magneziu, un material considerat critic la nivelul Uniunii Europene și utilizat în industria auto, aerospațială, de apărare și în sectorul energiilor regenerabile.
Alegătorii vor răspunde cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.
Pentru validarea referendumului este necesară participarea a cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente, adică aproximativ 1.290 de persoane din totalul de 4.300 de alegători.
De asemenea, voturile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puțin 25% din numărul alegătorilor înscriși pe liste, respectiv aproximativ 1.075 de voturi. Dacă ambele praguri sunt îndeplinite, rezultatul va fi stabilit în funcție de majoritatea voturilor valabil exprimate, conform Legii nr. 3/2000.
Primăria Rășinari a precizat că referendumul are caracter consultativ în raport cu deciziile autorităților naționale competente în domeniul exploatărilor miniere. Astfel, rezultatul va exprima oficial poziția comunității, dar nu va conduce automat la anularea unei licențe de explorare sau la interzicerea unei exploatări.
Citește și: Incendiu într-un bloc din Constanţa, explozie într-un imobil din Târgoviște VIDEO
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Primăria Rășinari i-a îndemnat pe localnici să participe la consultarea populară și să își exprime liber opțiunea.
”Dragi rășinăreni,
Primăria Comunei Rășinari vă reamintește că duminică, 8 noiembrie 2026, va avea loc referendumul local consultativ privind poziția comunității față de orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari.
Este un moment important în care fiecare cetățean cu drept de vot își poate exprima în mod liber și direct punctul de vedere asupra unei probleme care privește viitorul comunei noastre.
Vă încurajăm să participați la vot și să vă exercitați acest drept în mod responsabil, informat și fără presiuni.
Viitorul comunității se construiește prin implicarea fiecăruia dintre noi.”