Ministrul MIHNEA COSTOIU, audiat la DNA în Dosarul licenţelor IT

Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a fost chemat, miercuri, la DNA pentru a da explicaţii privind licenţele Microsoft achiziţionate de mai multe ministere la preţuri foarte mari, informează România TV.
Filip Stan
16 iul. 2014, 11:11
Ministrul MIHNEA COSTOIU, audiat la DNA în Dosarul licenţelor IT

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat că a fost audiat de procurori în calitate de martor.

Audierea ministrului a avut loc în cadrul anchetei privind achiziţiile IT din mai multe ministere. În 2009, ca secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi manager de proiect, Mihnea Costoiu a semnat unul dintre aceste contracte. El a fost chemat la audieri în calitate de martor.

Tot miercuri, procurorii l-au audiat pe deputatul PSD Eugen Bejinariu, fost secretar general al Guvernului condus de Adrian Năstase.

Până în prezent, procurorii i-au mai audiat în acest dosar pe actualul secretar general al Guvernului, Ion Moraru, pe fostul şef al Microsoft România Sorin Eftene şi pe fostul secretar de stat Ioan Cordoş.

Potrivit unui comunicat al DNA, ancheta în acest caz a fost deschisă ca urmare a sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către Corpul de Control al premierului, din data de 21 mai 2013, cu privire la închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

CITEŞTE ŞI Eugen Bejinariu, audiat la DNA în Dosarul licenţelor IT

”Obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat contrar HG nr. 460/2009 contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ de 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ”, precizează DNA.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în legătură cu infracţiuni de corupţie, luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul închirierii unui număr de 179.259 licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi 6.828 licenţe pentru sisteme de operare Windows Server, cu luarea în calcul a tuturor staţiilor de lucru şi a serverelor achiziţionate în perioada 2001 – 2008 prin programele SEI 1 – SEI 5 şi rural.

CITEŞTE ŞI Emil Boc neagă că ar fi vizat de cercetările DNA din dosarul privind achiziţiile IT

De asemenea, cercetările vizează determinarea încheierii contractului de furnizare produse în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească preţul aferent numărului total de licenţe, mai mare cu 72.990 faţă de numărul de licenţe utilizabile în sistemul educaţional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, existând indicii privind crearea unei obligaţii de plată a unui preţ cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât preţul pentru închirierea licenţelor efectiv utilizabile (contractul în valoare de 105 milioane USD a fost derulat în perioada 2004-2009).

În plus, procurorii investighează: dacă HG 460/2009 permitea încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe al MECTS pentru şcoli; achiziţia de licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi sisteme de operare Windows Server destinate unităţilor de învăţământ corespunzător necesarului de licenţe; identificarea persoanelor implicate şi modul în care acestea au verificat produsele software, implementarea, compatibilitatea acestora configuraţiei hardware a staţiilor de lucru şi serverelor achiziţionate în perioada 2001 – 2008, prin programele SEI I – SEI V şi Rural şi fundamentarea din punct de vedere tehnic a achiziţiei din 2009.

CITEŞTE ŞI DOSARUL FRAUDELOR IT. Fostul director general al Microsoft România, Sorin Eftene, audiat la DNA

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT