STUDIU: O treime dintre români fumează, majoritatea au între 26 şi 35 de ani, venituri mari şi locuiesc în oraş

Aproximativ o treime (33 la sută) din populaţia României fumează, iar cei mai mulţi fumători au vârsta între 26 şi 35 de ani, au venituri mai mari, raportat la restul populaţiei şi locuiesc în mediul urban. De asemenea, numărul fumătorilor care fac parte din familii cu copii sub 18 ani este mai mare decât al celor din familii fără copii. Totuşi, 83 la sută dintre români susţin interzicerea fumatului în spaţii publice, arată un studiu privind percepţia românilor asupra politicilor de control a consumului de tutun, realizat la un an de la implementarea legii care interzice fumatul în locurile publice
Romania TV
19 iun. 2017, 08:27
STUDIU: O treime dintre români fumează, majoritatea au între 26 şi 35 de ani, venituri mari şi locuiesc în oraş

Cel mai recent studiu asupra nivelului de susţinere a politicilor care vizează reducerea consumului de tutun în România arată că, la un an de la implementarea legii antifumat, cea mai mare parte a românilor (83%) susţin legea. Legea este susţinută chiar şi de fumători, 66 la sută dintre ei fiind de acord cu actul normativ, în timp ce 80 la sută dintre români consideră că legea antifumat contribuie la creşterea nivelului de conştientizare asupra pericolelor reprezentate de fumat.

Conform studiului, 72 la sută dintre românii intervievaţi sunt de acord că legea antifumat facilitează oprirea fumatului şi previne reînceperea fumatului prin reducerea ocaziilor sociale în care se fumează, iar 75% din populaţia intervievată este de acord că în cazul minorilor şi tinerilor actul normativ contribuie la prevenirea fumatului.

De asemenea, trei sferturi dintre români şi două treimi dintre fumători consideră că legea antifumat contribuie la a face fumatul o activitate mai puţin „obişnuită” sau „normală”.

În România, aproximativ o treime (33 la sută) din populaţie fumează, cei mai mulţi fumători fiind în rândul persoanelor cu vârsta între 26 şi 35 de ani, cu venituri mai mari, care locuiesc în mediul urban. De asemenea, numărul fumătorilor care fac parte din familii cu copii sub 18 ani este mai mare decât al celor din familii fără copii, mai arată studiul.

Frecvenţa fumatului este de cel puţin un pachet de ţigări pe zi (40 la sută dintre fumători – peste 20 de ţigări pe zi), fiind mai mare la fumătorii cu vârsta între 36 şi 45 de ani decât la ceilalţi. În medie, bărbaţii fumează mai mult decât femeile (16, respectiv 12 ţigări pe zi), consumul de tutun scăzând în rândul fumătorilor care au studii superioare (12 ţigări pe zi).

Dintre nefumători, aproximativ un sfert (28 la sută) au fost fumători în trecut, iar 2 la sută dintre fumători au renunţat la fumat în ultimul an.

Fumătorii sunt în mare parte de acord că fumatul pasiv afectează sănătatea celor din jur (91 la sută), iar copiii sunt mai afectaţi de acesta decât adulţii (93 la sută). Aproape două treimi (67 la sută) dintre fumători consideră că nu este normal să se fumeze în parcuri sau în aproprierea locurilor de joacă pentru copii. Această afirmaţie are o susţinere mai mare în rândul celor care fumează între 10 şi 20 de ţigări pe zi (75 la sută de acord), dar o susţinere mai redusă în rândul celor care fumează mai puţin de 10 ţigări pe zi (57 la sută de acord). Tinerii (18-25 de ani) sunt, de asemenea, mai puţin de acord (51 la sută), arată acelaşi studiu.

De asemenea, aproximativ două treimi (69 la sută) dintre români ar susţine o iniţiativă care ar interzice promovarea produselor de tutun în magazine şi localuri, iar cea mai mare parte a românilor (82%) ar susţine politicile naţionale anti-fumat care au ca scop reducerea consumului de tutun în România, cu precădere persoanele mai în vârstă, dar acest nivelul de susţinere este mai scăzut printre fumători (69%).

Studiul lansat joi a fost realizat în perioada martie-aprilie 2017, de compania de cercetare Mercury Research, la un an de la intrarea în vigoare a legii antifumat, la solicitarea Iniţiativei 2035 Fără Tutun, pentru a afla percepţia publicului cu privire la politicile de control a consumului de tutun. Studiul a fost realizat pe un număr de 1000 de persoane, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia de peste 18 ani, din care 617 în mediul urban şi 383 în mediul rural, perioada de colectare a datelor fiind 23 martie – 14 aprilie 2017.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a trimis lui Ion Țiriac soția moștenitorului imperiului Ferrari. Cum a fost numit miliardarul
Capital.ro
Un nou tip de pensie în UE, inclusiv în România. Avantajele PEPP. Comisia Europeană vrea reguli noi la pensia portabilă
Playtech.ro
Cum s-a infectat cu hantavirus pacientul zero de pe nava Hondius. De unde a pornit focarul care a pus autoritățile în alertă
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Fostul șef de cabinet al lui Zelenski, Andrei Iermak, suspect oficial într-o anchetă de corupție. NABU cere arestarea
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi