Un bărbat suspectat că şi-ar fi ucis fiul cu o lovitură de cuţit în inimă a fost reţinut

Un bărbat de 47 de ani din localitatea gălăţeană Umbrăreşti, suspectat că şi-ar fi ucis fiul de 22 de ani cu o lovitură de cuţit aplicată în zona inimii, a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru omor.
Romania TV
21 aug. 2017, 10:13
Un bărbat suspectat că şi-ar fi ucis fiul cu o lovitură de cuţit în inimă a fost reţinut

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Oana Hâncu, a declarat, luni, că un bărbat de 47 de ani din localitatea Umbrăreşti a fost reţinut, el fiind suspectat că şi-a omorât fiul, în vârstă de 22 de ani.

Din primele cercetări, se pare că bărbatul, care consuma frecvent alcool şi devenea agresiv, a avut un conflict cu fiul său, recent venit acasă de la muncă din Italia care intenţiona să o ia şi pe mama sa acolo.

La un moment dat, duminică seară, bărbatul a luat un cuţit, cu o lamă de 16 centimetri, pe care l-a înfipt în inima fiului, iar medicii ajunşi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul.

„Un echipaj al Ambulanţei a fost solicitat să intervină duminică seară în localitatea Umbrăreşti unde un tânăr de 22 de ani prezenta o plagă înjungiată în inimă. Avea o hemorgaie puternică. A fost o singură lovitură, fatală. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el, fiind găsit decedat de colegii noştri”, a afirmat şeful Serviciului Judeţean de Ambulamţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.

După ce i-a înfipt cuţitul în inimă fiului, bărbatul a fugit, dar a fost prins la scurt timp de poliţişti. În faţa anchetatorilor, şi-a recunoscut fapta, însă a spus că şi-a înjungiat fiul după ce acesta l-ar fi lovit.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Citeşte şi Scene de groază la Zilele Oraşului Negreşti Oaş. Un tânăr de 18 ani a fost înjunghiat în inimă

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Transferul lui Garita la FCSB nu l-a dat pe spate. „La banii lui Gigi, luam alt tip de atacant. E pentru o echipă în suferință”. Exclusiv
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a produs tragedia din Brașov a fost reținut. În ce stare de sănătate s-ar fi aflat, în timpul incidentului
iamsport.ro
Fosta mare campioană, medaliată la Mondiale și Europene, știe cum a câștigat David Popovici: ”Nu e deloc ușor”
MediaFlux
Horoscop 14 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii importante
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat