Un microbuz a fost implicat într-un accident grav. Şapte persoane au fost rănite

Şapte persoane au fost rănite joi, în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz, produs pe DN1, în zona localităţii sibiene Veştem, potrivit Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
Romania TV
03 ian. 2019, 14:32
Un microbuz a fost implicat într-un accident grav. Şapte persoane au fost rănite

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter, pe fondul vitezei neadaptate, şoferul unui microbuz, în care se mai aflau 6 pasageri, toţi adulţi, în timp ce se deplasa pe sensul Veştem – Sibiu, a pierdut controlul direcţiei, a lovit un cap de pod şi a ieşit în afara carosabilului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu, s-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de prim ajutor, una de terapie intensivă mobilă, una transport victime multiple şi o ambulanţă a SAJ, 7 persoane fiind evaluate medical la faţa locului.

Conform Poliţiei, traficul se desfăşoară îngreunat în zona producerii accidentului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
“Nsimba a refuzat 1 milion de euro salariu, darămite FCSB…” Discuția avută de impresarul Mihăiță Pleșan cu atacantul Craiovei
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Schimbare bruscă de vreme în România: de la 29 de grade, la ploi și ninsoare. Ce se întâmplă în București
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte