Valentin Popa: Mi-aş dori o dublare a claselor în învăţământul de tip dual

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat vineri, la Deva, că şi-ar dori ca numărul claselor din învăţământul profesional de tip dual să se dubleze în viitorul an şcolar, el apreciind că acest sistem de studiu vine atât în ajutorul tinerilor, dar şi în cel al angajatorilor.
Alina Costache
11 mai 2018, 13:14
Valentin Popa: Mi-aş dori o dublare a claselor în învăţământul de tip dual

„Din câte îmi amintesc eu avem ceva mai mult de 100 de clase în sistemul dual şi aş dori să avem în următorul (an şcolar – n.red.) cel puţin de două ori mai multe. (..) În momentul de faţă, sigur, încă se mai perfectează acorduri între unităţile şcolare şi angajatori. Cred că vor fi chiar mai multe de atât, sunt clase cu adevărat utile pentru mediul economic şi pentru tinerii noştri care vor învăţa o meserie şi vor avea şi un loc de muncă aproape garantat”, a spus, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei.

El a precizat că nu poate exista o garanţie a faptului că viitorii absolvenţi de învăţământ dual îşi vor găsi, cu toţii, un loc de muncă, dar a menţionat că angajatorii vor avea la dispoziţie o resursă umană adaptată nevoilor pieţei muncii.

Ministrul a mai spus că şi întreprinderile cu capital de stat vor trebui să-şi construiască bugetele pentru a putea susţine şi clase în sistem dual, în ideea de a-şi asigura viitorul personal calificat.

Ministrul Educaţiei s-a întâlnit vineri, la Deva, cu directorii şcolilor din judeţul Hunedoara, cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi cu cei ai sindicatelor, prilej cu care au fost abordate mai multe teme din învăţământ.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Preţul biletelor la Turcia – România a explodat pe pieţele secundare! Turcii cer și 2000 de euro cu o zi înainte de meci. Exclusiv
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Când intră elevii în vacanța de vară 2026. Unii termină școala mai devreme
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
S-a dus la Istanbul pentru Turcia - România și a fost ȘOCAT de ce a descoperit: 'Am văzut pe stradă, prin restaurante, prin bazar, pare a fi nebunie reală!'
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără loc de muncă. Anunțul premierului
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj