Băsescu: Nu s-a ajuns la un buget al UE, dar s-au făcut progrese. Reducerea va fi de 100 mld. euro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că acum se ştie cert că reducerea va fi de 100 de miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene pentru bugetul UE pe 2014-2020. Şeful statului a mai spus că, la negocieri, s-a reuşit readucerea cofinanţării proiectelor la 85% de la 75% şi că s-a acceptat ca prefinanţarea să fie 4%,
Romania TV
23 nov. 2012, 16:53
Băsescu: Nu s-a ajuns la un buget al UE, dar s-au făcut progrese. Reducerea va fi de 100 mld. euro

Am ajuns pe la jumătatea Consiliului European. Prima în 2012, a doua se va desfăşura în prima parte a lui 2013, să sperăm că undeva în ianuarie-februarie„, a spus preşedintele Băsescu la începutul declaraţiei de presă făcute după încheierea Consiliului European, scrie Mediafax.

El a adăugat că, „într-adevăr, nu s-a ajuns la un buget al UE pentru 2014-2020, dar în mod categoric s-au făcut progrese”.

Băsescu a explicat că, în timp ce pentru unele state esenţial este nivelul de contribuţie, pentru altele este nivelul bugetului pentru coeziune şi PAC, putându-se spune că este vorba despre „aparenta contradicţie între contributorii neţi şi beneficiarii neţi”.

Cert este că, deşi în această aparentă contradicţie, s-au făcut foarte mulţi paşi pentru ajungerea la un buget al Uniunii în următorul Consiliu„, a susţinut preşedintele.

El a precizat că primul element a fost că solicitările de reducere a bugetului venite din partea statelor membre net contributoare variau între 50 de miliarde şi 200 de miliarde de euro.

Măcar acum ştim precis un lucru: reducerea va fi de o sută de miliarde. Reducerea faţă de propunerea Comisiei”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele Băsescu a spus că al doilea element, pe care îl consideră foarte important, este că până în prezent s-au găsit „nişte soluţii mai mult sau mai puţin acceptate pentru reducerea a 70 de miliarde” şi urmează ca până la viitorul Consiliu să se găsească soluţii pentru reducerea a încă 30 de miliarde de euro.

Şeful statului a mai spus că în negocierile de la Bruxelles s-a reuşit readucerea cofinanţării proiectelor la 85% de la 75% şi că s-a acceptat ca prefinanţarea să fie 4%, precizând că ceea ce s-a convenit aşa rămâne, deşi nu s-a ajuns la acord pe buget.

„În acelaşi timp, cel puţin din punctul nostru de vedere, obiectivul a fost relaxarea condiţiilor de accesare. Documentul care a fost circulat ieri noapte şi care este rezultatul negocierilor atât între state cât şi a fiecărui stat cu preşedintele Consiliul, Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, reflectă aceste negocieri, aceste discuţii. Pentru România era foarte importantă condiţia de accesare a banilor europeni”, a menţionat preşedintele.

El a amintit că pentru România era foarte importantă condiţia de accesare a banilor europeni.

„Problema pe care noi o aveam tot timpul era lipsa banilor autohtoni, care era o condiţie de utilizare a banilor utilizaţi, pentru cofinanţare. În ultimii ani se aude mult mai slab această problemă, pentru că România a obţinut tot soiul de derogări cu privire la micşorarea contribuţiei proprii în utilizarea fondurilor europeni. Pentru noi devenea esenţial în primul rând să ne asigurăm condiţiile de cofinanţare naţională la banii europeni. V-aş aduce aminte inclusiv că şi în 2011, şi în 2010, odată cu intrarea într-un proces puternic de restructurare bugetară, acel proces declanşat în mai 2010, tot timpul noi am obţinut unele facilităţi, cum ar fi includerea TVA în cheltuielile eligibile, cofinanţarea până la 95% cu bani europeni prin realizarea unui top-up de 10% peste cei 85% pe care deja îi aveam. Prefinanţarea a crescut de la 6% la 9% pentru România. Toate aceste lucruri ne-au permis să avem în buget banii necesari pentru cofinanţarea proiectelor europene”, a explicat Băsescu.

El a arătat că România a reuşit „să îşi generalizeze” aceste priorităţi.

„Erau şi pentru alte state, dar pentru noi figurau foarte rău în propunerea iniţială a domnului Van Rompuy”, a adăugat şeful statului.

Cofinanţarea am reuşit să o readucem la 85% faţă de 75% şi aşa este înscrisă în proiectul circulat azi-noapte. TVA eligibilă şi cofinanţare de 85% înseamnă pentru bugetul anual al României între 2,2 şi până la 2,4 miliarde de euro anual. S-a acceptat şi o prefinanţare de 4%, deci acele plăţi în avans. Sigur, la infrastructură este mult, iar la bugetul de stat este destul de mult, dar îmi propun ca în acest interval de negociere să ajungem măcar la 7% prefinanţări, ceea ce ar fi extrem de important. Dacă rămânem în acord cu instituţiile financiare, am introdus deja top-up-ul de la 85% la 95% şi doar 5% rămâne să ajungă contribuţia românească. Aceasta ar fi condiţiile pe care noi le-am vizat cu prioritate„, a explicat Traian Băsescu.

„Cu uşurinţă ne dăm seama că nevoia de a sta în criteriile Tratatului Fiscal, deci deficit structural de 1%, ceea ce ne duce la un deficit bugetar de 1,4-1,5% pe cash, asta înseamnă nu vom avea marjă mare de manevră pe deficit şi era esenţial să menţinem acest tip de facilităţi pe bugetul următor, chiar dacă unele dintre ele le vom pierde în 2013, 2014, 2015 pe banii din acest exerciţiu”, a adăugat preşedintele.

El a menţionat că pentru exerciţiul viitor toată suma alocată României va fi pe aceste criterii.

„Documentul de azi-noapte rămâne un document bază, adică cele asupra cărora deja s-a convenit, aşa rămân”, a asigurat Traian Băsescu.

„Nu aş vrea să vorbesc despre sume, pentru că urmează o reducere de încă 30 de miliarde, urmează să o discutăm în perioada următoare. Ceea ce ştiu însă cert este că în momentul de faţă pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 agricultorii români vor avea o creştere la plăţile directe de minimum 5 miliarde de euro. Deci la cele 5,5 deja existente se mai adaugă alte cinci miliarde”, a mai spus preşedintele.

Reuniunea de la Bruxelles a Consiliul European s-a încheiat, liderii statelor membre nereuşind să ajungă la consens cu privire la alocările pentru bugetul UE pe perioada 2014-2020.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Drumul din România care i-a lăsat fără cuvinte pe mulți șoferi. E lung de 150 de kilometri și trebuie să stai cu piciorul pe frână: ”Din păcate, am auzit la știri că un cuplu a murit”
Capital.ro
Decizie pentru mașinile mai vechi de 10 ani. UE dă un nou ordin. Se impune verificare anuală
Playtech.ro
Noua regulă în magazine valabilă începând cu 11 mai. Ce se schimbă la casa de marcat
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
E timpul pentru o împăcare istorică? Cât de aproape de reconciliere sunt SUA și Uniunea Europeană
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Românii care sunt în pericol să-și piardă toți banii din bancă. La ce trebuie să fie atenți
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Detalii uluitoare din căsnicia lui Dan Alexa! Gelozia l-a împins să-și verifice soția: a dat convorbirea pe speaker și... 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis în fața sau spatele blocului. Se cere semnătură la Asociația de Proprietari. Vecinii te pot bloca
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Noi precizări privind reducerea vârstei standard de pensionare. Cine sunt beneficiarii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un nou director în board-ul celei mai mari bănci românești