Becali, de la viaţa din palat la regimul de celulă. Cum va arăta traiul lui în penitenciar VIDEO

Gigi Becali se află, de luni seară, în Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare. După cele 21 de zile de carantină regulamentare, Gigi Becali va fi un deţinut la fel ca toţi ceilalţi şi, chiar dacă va avea un regim de detenţie semideschis, el nu va beneficia de un tratament preferenţial în Penitenciarul Rahova. România TV a filmat condiţiile în care ar urma să-şi petreacă Becali următorii trei ani.
Iulian Tudor
21 mai 2013, 13:02
Becali, de la viaţa din palat la regimul de celulă. Cum va arăta traiul lui în penitenciar VIDEO

La vederea camerelor de filmat, deţinuţii din penitenciar i-au făcut galerie finanţatorului Steaua, stringând „Gigi Becali! Libertate”. În cadrul penitenciarului se află şi o biserică, locaţie unde, cel mai probabil, Becali va merge destul de des, ţinând cont de faptul că este o persoană religioasă.

Citeşte şi Gigi Becali a dat şpagă cu sacoşa. Ofiţerii au povestit cum a fost posibil schimbul de terenuri

„Gigi Becali stă într-o cameră de deţinere obişnuită. Sunt trei persoane private de libertate în această cameră şi este o încăpere profilată pentru carantină de observare”, a declarat Gabriela Livadariu, comisar al Penitenciarului Rahova. După ce va ieşi din perioada de carantină, Becali va împărţi o celulă împreună cu alţi cinci deţinuţi, într-o cameră fiind disponibile şase paturi supraetajate.

De asemenea, ea a precizat că regimul alimentar, în afara specificaţiilor medicale, este unul obişnuit. Vezi ce a mâncat Gigi Becali în prima zi de detenţie.

Chiar dacă pasiunea lui Gigi Becali este fotbalul, acesta va trebui să se mulţumească doar cu tenisul de masă.

Citeşte şi Avocatul lui Gigi Becali: Vom face memoriu pentru a cere graţierea VIDEO

În timpul perioadei de detenţie, Becali va putea primi luna un pachet cu alimente de acasă, drept care le revine tuturor persoanelor private de libertate. De asemenea, el va putea să comunice telefonic şi prin corespondenţă cei de afară.

„Gigi Becali va putea să comunice telefonic şi prin corespondenţă cu cei de afară. Fiecare secţie de deţinere este dotată cu telefon, care funcţionează în baza unui card emis de penitenciar, card în care sunt incluse sumele de bani primite de la familie. Telefoanele şi cumpărăturile de la magazinele din penitenciar se realizează cu acest card. Are limită de cheltuială: jumătate din salariul minim pe economie, săptămânal. Fiecare deţinut poate apela două numere de telefon, în 20 de minute”, a mai explicat comisarul penitenciarului.

Citeşte şi Prima reacţie de la Cotroceni după condamnarea lui Gigi Becali VIDEO

Toţi deţinuţii au acces la televizor, însă nu au acces la Internet. Totodată, Becali va beneficia de două ore pe zi de activităţi de recreere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT