Udrea: La Preşedinţie candidează Ponta şi Tăriceanu. Antonescu, în scădere de popularitate

Liderul PDL Elena Udrea susţine că USL va avea doi candidaţi la Preşedinţie, pe Victor Ponta pentru PSD şi pe Călin Popescu Tăriceanu pentru PNL. Udrea spune că actualul prezidenţiabil al USL, liderul PNL Crin Antonescu, este într-o scădere de popularitate accelerată.
Romania TV
17 mart. 2013, 08:56
Udrea: La Preşedinţie candidează Ponta şi Tăriceanu. Antonescu, în scădere de popularitate

Prezentă la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de ProTV, Elena Udrea a spus că cei doi candidaţi pentru Cotroceni vor fi Tăriceanu şi Ponta.

După ce realizatorul a afirmat că prezidenţiabilul susţinut de PDL se va confrunta cu Crin Antonescu, Elena Udrea a completat: „Sau cu Victor Ponta”.

„Cine cred eu că va candida din partea USL? Cred că vor avea doi candidaţi: unul va fi Victor Ponta, în opinia mea, şi va fi candidatul PSD, iar cei de la PNL, probabil că vor veni cu Tăriceanu„, a spus Udrea, citată de Mediafax.

Întrebată de ce îl menţionează pe Tăriceanu printre prezidenţiabili, Udrea a răspuns: „Păi în opinia mea, dacă USL se rupe, şi se va rupe inevitabil, pentru că vin alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi vor candida separat, atunci nici domnul Antonescu nu mai rămâne în fruntea PNL, pentru că dânsul este într-o scădere de popularitate accelerată după evenimentele de astă vară şi după ce a reuşit să demonstreze incapacitatea de a fi un lider cu adevărat european şi un lider care să aibă idee despre ce înseamnă principiile democraţiei”.

Potrivit acesteia, când Antonescu îşi va pierde posibilitatea pe care o are acum de a împărţi funcţii la nivel guvernamental şi la nivelul administraţiei locale şi nu va mai fi la guvernare, propriul partid va veni cu un alt candidat la Preşedinţie, mai bun decât actualul preşedinte al Senatului.

„Acum am zis Tăriceanu. S-ar putea să fie altcineva, nu ştiu. În momentul de faţă nu se profilează un altul„, a spus Udrea.

În ceea ce priveşte prezidenţiabilii PDL, Udrea a arătat că Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şi Adriean Videanu sunt posibili candidaţi la Preşedinţie pe care PDL i-ar putea sprijini.

Întrebată dacă, în condiţiile în care va fi aleasă preşedinte al PDL, va candida la Preşedinţie, Udrea a răspuns: „Nu. Şi am spus lucrul acesta: pe lângă faptul că eu consider că va fi o mare victorie pentru clasa politică românească, un mare succes al societăţii, ca în fruntea unui partid puternic să fie aleasă o femeie, nu cred că este momentul să mă gândesc eu la o candidatură în 2014 la Preşedinţia României”.

Ea a adăugat că va fi însă obligaţia noii conduceri a PDL să vină cu cel mai credibil candidat la Preşedinţie, care să câştige alegerile, susţinut de toate formaţiunile de centru-dreapta.

Întrebată dacă are în vedere un nume, ea a răspuns: „Sigur că da, sunt mai multe nume pe care le am în vedere şi pe care vi le pot spune. Sunt oameni fie din partid astăzi, fie din afara partidului. M-aş bucura ca în termen scurt să apară şi alte posibilităţi”.

La insistenţele realizatorilor, Udrea a spus că un posibil candidat, care este din partid şi care se află, potrivit acesteia, „într-o recuperare de imagine în forţă”, este Emil Boc.

Ea a mai spus că Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şi Adriean Videanu ar putea fi alţi candidaţi pentru Preşedinţie.

„Aş începe cu un candidat care este în partid şi care este într-o recuperare de imagine, în forţă, şi este vorba despre Emil Boc, care a câştigat Primăria Clujului şi care acum evident că recâştigă imaginea după guvernarea pe care a condus-o. Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi un candidat, Cătălin Predoiu ar putea fi un alt candidat, Cristi Diaconescu ar putea fi un alt candidat, Adriean Videanu ar putea fi un alt candidat„, a spus Udrea.

Întrebată dacă a discutat cu aceştia, Udrea a răspuns că o astfel de discuţie se face după ce partidul „îşi găseşte drumul” la Convenţia din 23 martie.

Pe de altă parte, întrebată dacă ea ar putea candida în 2016 la Primăria Capitalei, Udrea a răspuns: „Cred că în 2106 ar putea candida din nou la Primăria Capitalei Adriean Videanu”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Noua Dacia, surprinsă pe străzile din București! Cum arată modelul înainte de lansare
Capital.ro
Calendarul școlar toamna-primăvara 2026-2027. Vacanțe și zile libere
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Legenda Stelei a numit echipa care va promova ”cu siguranță” în SuperLiga la finalul acestui sezon: ”Lucrurile merg bine spre foarte bine”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte