122 de state au semnat un tratat care vizează eliminarea completă a armelor nucleare

122 de state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au semnat, vineri, la sediul ONU din New York, un tratat care vizează eliminarea completă a armelor nucleare, precizează site-ul cotidianului The Guardian, preluat de Mediafax.
Romania TV
07 iul. 2017, 20:39
122 de state au semnat un tratat care vizează eliminarea completă a armelor nucleare

La mai bine de 70 de ani de când omenirea a fost martora puterii devastatoare a armelor nucleare, un tratat global a fost semnat cu scopul de a fi eliminate toate capabilităţile nucleare. Tratatul a fost semnat de 122 de state, care s-au confruntat cu opoziţia puternică a ţărilor ce deţin armament nuclear şi a aliaţilor lor.

Astfel, toate statele care au capabilităţi nucleare au luat decizia de a boicota negocierile desfăşurate pe marginea semnării tratatului. Statele Unite au fost cele mai critice la adresa tratatului, făcând trimitere la dezvoltarea programului balistic şi nuclear al Coreei de Nord despre care au afirmat că reprezintă un motiv rezonabil pentru a nu renunţa la armamentul nuclear. Reprezentanţii Marii Britanii nu au participat la discuţii, cu toate că Guvernul de la Londra susţine dezarmarea multilaterală.

Potrivit acestui tratat, statele semnatare şi-au exprimat acordul pentru a nu dezvolta sau testa arme nucleare. Totodată, semnatarii şi-au luat angajamentul de a nu fi în posesia armelor nucleare şi de a nu permite staţionarea capacităţilor nucleare pe teritoriul lor.

În loc să renunţe la arsenalul nuclear, principalele puteri care deţin astfel de capabilităţi îşi doresc să reînoiască şi să întărească unele prevederi ale Tratatului de Neproliferare Nucleară din 1968. Acest tratat urmărea să împiedice răspândirea armelor nucleare în afara celor cinci puteri care deţineau astfel de capabilităţi: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China.

Noul tratat reflectă frustrarea statelor care nu deţin arme nucleare asupra nereuşitelor Tratatului de Neproliferare Nucleară din 1968.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Schimbare la Dinamo după venirea lui Nuno Campos: „E o măsură normală”. Cum arată staff-ul portughezului
Capital.ro
Elena Udrea, mândră de fiica sa. Eva și-a deschis propria „afacere”: Preț bun
Playtech.ro
Partea toxică a socului pe care mulți o pun din greșeală în socată. Ce trebuie îndepărtat înainte de preparare
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
Venus intră în Leu pe 13 iunie. Ce se întâmplă cu zodiile de foc
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți