142 de curse ale companiei aeriene Alitalia au fost anulate din cauza unei greve

Compania aeriană Alitalia a anunţat anularea a 142 de curse marţi, în urma unei greve pe care societatea a descris-o drept “de neînţeles”, relatează AFP.
Filip Stan
05 iul. 2016, 09:18
142 de curse ale companiei aeriene Alitalia au fost anulate din cauza unei greve

Alitalia a precizat că zborurile vor fi anulate în urma grevei unei părţi a angajaţilor săi, nemulţumiţi că nu vor mai primi o serie de beneficii, scrie news.ro. 

Compania şi-a cerut scuze pentru inconveniente, iar directorul Cramer Ball a descris încetarea lucrului drept o acţiune “de neînţeles şi nedreaptă”.

El a afirmat că mişcarea de protest are legătură cu sistarea unei serii de “privilegii pentru piloţi şi alţi membri ai echipajului”, care le permiteau să călătorească gratuit din diverse zone ale Italiei pentru a ajunge sau a pleca de la bazele lor din Roma sau Milano.

Decizia de pune capăt acestei practici a fost luată “pentru a economisi bani şi în concordanţă cu alte companii din Europa şi din restul lumii”, mai spune acesta.

Sindicatul FIT-CISL, din care fac parte o mare parte din piloţii Alitalia, a condamnat măsura, descrisă drept un „atac la adresa drepturilor angajaţilor”, subliniind că echipa Alitalia a “dat dovadă întotdeauna de o mare responsabilitate şi profesionalism”, chiar şi în perioade dificile.

“Greva, prima din ultimii mulţi ani, are la origine condiţiile de muncă şi de trai pentru angajaţi care fac obiectul unor decizii care nu au fost discutate în avans”, a declarat liderul de sindicat Nino Cortorillo.

Circa 20 de curse ale unei alte companii aeriene italiene, Meridiana, au fost, de asemenea, anulate.

Numeroşi angajaţi ai Meridiana şi-au luat concediu medical în urma unui acord încheiat săptămâna trecută pentru a renunţa imediat la 396 de curse, în cadrul eforturilor de a încheia un parteneriat cu Qatar Airways.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Bîrligea, de 6 ori mai ieftin decât Rrahmani! Transferul fostului atacant al FCSB la Frosinone, văzut dintr-o altă perspectivă
Capital.ro
Scade acciza la motorină de la 1 septembrie. Gură de aer proaspăt pentru șoferi. Alexandru Nazare: Este o intervenție temporară și calibrată
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Radu Miruță, despre apărarea României: „Nu vrem modernizarea Armatei? Atunci să vorbim în limba rusă”. Ce urmează după miliardele din SAFE
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Nicușor Dan, pregătit de o nouă desemnare de premier! Răsturnare de situație privind numele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat