148 de angajaţi vor fi concediaţi la Mechel Câmpia Turzii

Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind anunţată de liderul de sindicat, Ioan Pascu, potrivit căruia decizia este "ilegală".
Romania TV
04 iul. 2013, 10:34
148 de angajaţi vor fi concediaţi la Mechel Câmpia Turzii

Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, joi, că angajaţii au fost înştiinţaţi, miercuri, că vor primi preavizele începând de vineri.

„Administratorul judiciar al Mechel Câmpia Turzii a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai combinatului. Oamenii au fost înştiinţaţi miercuri că vor primi vineri şi luni previzele. Decizia este una ilegală şi încalcă toate procedurile legale, în condiţiile în care nu a fost prezentat un plan de reorganizare a combinatului. Administratorul judiciar nu a motivat deloc decizia de concediere, aceasta neavând, din punctul nostru de vedere, nicio justificare economică”, a spus Pascu.

Liderul de sindicat a subliniat că, în conformitate cu contractul colectiv de muncă, angajaţii concediaţi de la Mechel Câmpia Turzii vor trebui să primească trei plăţi compensatorii.

Potrivit lui Pascu, vineri dimineaţă, va avea loc la Prefectura Cluj o întâlnire a prefectului Ioan Gheorghe Vuşcan cu conducerea sindicatului şi cu reprezentanţii administratorului judiciar pentru Mechel Câmpia Turzii, în vederea găsirii unei soluţii care să împiedice concedierea celor 148 de angajaţi.

În aprilie, Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, în urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. El spunea că a fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicitase o astfel de măsură.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată instanţei în 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie, în 12 aprilie, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în luna februarie, respectiv în luna martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii, intrat în insolvenţă în luna aprilie, şi-a reluat, în 20 mai, activitatea de producţie.

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Adi Mutu, încântat de transferul lui Radu Drăgușin la Fiorentina: „O mișcare foarte bună!”
Capital.ro
Traian Băsescu îl acuză pe Nicușor Dan că și-a abandonat rolul de președinte: Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție
Playtech.ro
Șoferii care circulă fără rovinietă riscă amenzi usturătoare. Mulți află abia când primesc plicul acasă
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât pădurile naturale?
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Sindicaliștii sunt nemulțumiți, după ce Bolojan a anunțat că Legea salarizării ajunge în Parlament: „Tot ce am câștigat ar putea fi anulat”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?