18 localităţi prahovene se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă

Un număr de 18 localităţi din judeţul Prahova se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă, în unele dintre aceste localităţi care nu au sistem de alimentare cu apă puţurile secând, în timp ce în altele apa este distribuită după program.
Romania TV
30 iul. 2012, 16:48
18 localităţi prahovene se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă

În judeţul Prahova, un număr de 18 comune, cele mai multe din zona de sud, sud-vest şi sud-est a judeţului, se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă.

Potrivit şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, în 11 dintre aceste localităţi, care nu au sistem de alimentare cu apă, nivelul apei din fântâni a scăzut foarte mult, astfel încât există probleme în asigurarea apei potabile pentru consumul oamenilor şi al animalelor.

Localităţile aflate în această situaţie sunt, potrivit preşedintelui CJ Prahova: Balta Doamnei, Gherghiţa, Olari, Gorgota, Proviţa de Sus, Proviţa de Jos, Măneşti, Tătaru, Lapoş, Salcia şi Colceag.

„În aceste localităţi, de-a lungul anilor, primarii nu s-au interesat de binele comunităţii şi nu au făcut nimic în ceea ce priveşte construirea unui sistem de alimentare cu apă”, a spus Mircea Cosma.

Acesta a adăugat că sunt, de asemenea, probleme legate de asigurarea apei potabile şi în localităţi care au sistem de alimentare cu apă. Este vorba despre oraşele Urlaţi şi Mizil şi despre comunele Podenii Noi, Ceptura, Gura Vadului, Jugureni şi Iordăcheanu. Acestea primesc apă din sursa Bălţeşti, unde, din cauza temperaturilor ridicate şi a secetei, nivelul apei a scăzut foarte mult, astfel încât operatorii care asigură alimentarea cu apă se confruntă cu probleme.

Preşedintele CJ Prahova a arătat că în aceste localităţi apa este furnizată după program.

Mircea Cosma a precizat că autorităţile judeţene au un plan de măsuri pentru asigurarea alimentării cu apă în aceste localităţi. Astfel, potrivit şefului CJ Prahova, în acele localităţi care nu au sistem de alimentare cu apă se vor fora în regim de urgenţă puţuri.

„Identificăm proiecte prin care, cu costuri minime, să putem găsi soluţii pentru ca aceşti oameni să primească apă. Acolo unde nu sunt conducte vom face puţuri forate în regim de urgenţă. În celelalte localităţi se fac tot în regim de urgenţă lucrări de corectare a reţelei de alimentare cu apă existente”, a spus Mircea Cosma.

Acesta a afirmat că autorităţile judeţene intenţionează să preia nouă puţuri de apă aflate în zona alimentării de la Bălţeşti, puţuri forate la mare adâncime care ar putea asigura apa necesară în zona respectivă.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Georgina Rodriguez, din nou în centrul atenției. Cum s-a prezentat logodnica lui Cristiano Ronaldo la un eveniment
Capital.ro
Se dau vouchere de 700 de lei în 2026. Românii care trebuie să depună cerere în termen de 30 de zile
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Putin face o ofertă pace. Rusia propune SUA un târg pentru a înceta războiul
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj