19 ani de închisoare pe criminalul femeii TRANŞATE din Argeş

Florin Mînzăraru, recidivistul acuzat că violat şi a ucis o femeie, apoi i-a tranşat cadavrul, a fost condamnat luni de Tribunalul Argeş la 19 ani de închisoare, sentinţa nefiind una definitivă.
Romania TV
13 ian. 2014, 15:38
19 ani de închisoare pe criminalul femeii TRANŞATE din Argeş

Instanţa l-a condamnat pe Florin Mînzăraru, recidivistul acuzat că violat şi a ucis o femeie, apoi i-a tranşat cadavrul, la 15 ani de închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, 5 ani de închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de viol, 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte. După contopirea pedepselor, a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, la care se adaugă un spor de 3 ani de închisoare.

În plus, instanţa a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1.046 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului în anul 2008 de Judecătoria Topoloveni, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

„Se dispune contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare (…) şi 5 ani interzicerea unor drepturi (…), sporită cu un an de închisoare. În total va executa 19 ani de închisoare (…) şi 5 ani interzicerea drepturilor”, se arată în sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş.

Inculpatul a mai fost obligat să plătească despăgubiri totale de 400.000 de lei către părţile civile din dosar, precum şi o prestaţie lunară de 1.000 de lei fiicei victimei, care are opt ani, de la data săvârşirii faptelor şi „până la încetarea stării de nevoie către partea civilă minoră”. De asemenea, instanţa l-a obligat pe Mînzăraru la plate sumei de 27.500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit Agerpres, sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Piteşti.

Florin Mînzăraru a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în noiembrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, viol, furt calificat şi profanare de morminte.

Potrivit rechizitoriului, faptele au fost comise în noaptea de 24 spre 25 mai 2013, când inculpatul a luat în autoturismul său o femeie care aştepta o maşină de ocazie pentru a se deplasa de la serviciu către locuinţa sa, apoi „a exercitat acte de violenţă asupra acesteia şi a violat-o”. Ulterior, Florin Mînzăraru a ucis-o pe femeie prin sugrumare şi a transportat cadavrul la locuinţa sa, unde l-a tranşat într-o cadă, nu înainte de a lua bijuteriile victimei, pe care le-a amanetat în ziua următoare, încheind în acest sens un contract în nume propriu.

Citeşte şi Detalii ŞOCANTE în cazul femeii TRANŞATE din Argeş. Ce a spus criminalul la reconstituire VIDEO

Florin Mînzăraru a aruncat fragmentele de cadavru în râul Argeş, acestea fiind găsite la date diferite, respectiv în cursul lunilor mai-iunie 2013.

Raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă asfixiei mecanice printr-un mecanism complex de sufocare-sugrumare.

Florin Mînzăraru are antecedente penale, el fiind eliberat condiţionat din Penitenciarul Colibaşi în aprilie 2013, după ce a executat o condamnare pentru viol.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat