19 studenţi de la Facultatea de Medicină din Braşov s-au autodenunţat că au dat mită

Profesorul universitar de la Facultatea de Medicină a Universităţii Transilvania din Braşov Lazăr Onisâi, arestat preventiv în 11 februarie pentru luare de mită, a fost denunţat, până în prezent, de 19 studenţi care au spus că au oferit profesorului sume între 300 şi 500 de euro să treacă examenele.
Romania TV
27 feb. 2013, 16:18
19 studenţi de la Facultatea de Medicină din Braşov s-au autodenunţat că au dat mită

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Alina Popescu, până în prezent, au fost depuse la Parchet 19 autodenunţuri ale unor studenţi de la Medicină care au recunoscut că au oferit profesorului sume între 300 şi 500 de euro pentru a trece examenele la Anatomie – Embriologie, însă numărul celor care au dat mită este mult mai mare, potrivit Mediafax.

„Sumele oferite de studenţi variază între 300 şi 500 de euro. Acestea erau solicitate în funcţie de situaţia în care se afla studentul. Dacă era în pericol să nu treacă anul suma era mai mare sau dacă avea părinţi care lucrau în străinătate, deoarece profesorul cunoştea şi aceste aspecte”, a spus Popescu, miercuri.

În total, profesorul Lazăr Onisâi a fost denunţat de 19 studenţi, împreună cu cel care a sesizat procurorii în cursul lunii ianuarie. Numărul studenţilor care au dat mită profesorului este însă mult mai mare, de câteva zeci, o parte dintre aceştia având calitate de învinuiţi în acest dosar, potrivit sursei citate.

Profesor dr. Onisâi Lazăr a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în data de 11 februarie. El a fost reţinut de către procurori în 8 februarie, însă Tribunalul Braşov a dispus cercetarea lui în libertate. Procurorii au făcut recurs la decizie, iar Curtea de Apel Braşov a admis recursul şi a decis arestarea preventivă a profesorului.

Profesorul Onisâi Lazăr de la Facultatea de Medicină a Universităţii Transilvania din Braşov este suspectat că lua mită de la studenţi pentru a-i trece examenele, în locuinţa acestuia fiind găsite sute de înscrisuri cu numele unor studenţi şi subiecte de examen. El a fost prins în flagrat în data de 8 februarie, când a primit de la o poliţistă, care s-a dat drept studentă în anul I, suma de 700 de lei pentru a fi promovată la examenul din sesiunea din iarnă la disciplina Anatomie-Embriologie.

„Suspectul i-a dictat pretinsei studente patru subiecte, spunându-i că, indiferent ce bilet va extrage la examenul oral, ea să scrie subiectele primite de la el pentru că, chiar dacă va exista un asistent universitar, acesta nu va avea de obiectat. Profesorul a considerat că suma de 700 de lei pe care a primit-o este prea mică, spunându-i că ar fi bine să îi dea o diferenţă de până la 250 de euro, în următoarele două săptămâni. Imediat după ce profesorul a primit banii, iar investigatorul a ieşit din maşină, echipa de anchetatori a interveniţ găsind în maşina cadrului didactic suma de bani, dar şi o listă cu numele a 14 studenţi asupra cărora planează suspiciunea că i-ar fi dat mită”, a spus procurorul Alina Popescu, într-o conferinţă de presă din 9 februarie.

La rândul său, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din Poliţia Judeţeană Braşov, comisar Carmen Iordache, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, simultan cu flagrantul, au fost făcute percheziţii la locuinţa profesorului, unde au fost găsite sute de înscrisuri cu numele unor studenţi din anul I şi al II-lea şi cu menţiuni de subiecte de examene de la sesiunile din iarnă şi vară.

Potrivit anchetatorilor, profesorul era monitorizat de mai mult timp, după ce un student din anul al II-lea care a avut examene în perioada 30 – 31 ianuarie s-a autodenunţat, spunând poliţiştilor că, în 29 ianuarie, a fost chemat de profesor acasă la el şi i-a dat acestuia 800 de lei. Studentul a primit de la profesor subiectele, pe un bilet, şi le-a scris la examen, deşi extrăsese alte subiecte, luând nota 6.

Onisâi Lazăr a fost prodecan al Facultăţii de Medicină a Universităţii „Transilvania” Braşov în perioada 2008 – 2012, iar până în momentul arestării a fost profesor universitar la disciplina Anatomie-Embriologie.

De asemenea, profesorul a făcut parte din Consiliul Consultativ al Maternităţii Braşov. Profesorului i-a fost desfăcut contractul de muncă de la Universitatea Transilvania după ce a fost arestat preventiv.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ultimele detalii despre transfer. Care e echipa din Serie A la care a fost propus!
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce electrocasnice ar fi bine să eviți între orele 19:00 și 23:00. Recomandările făcute în contextul presiunii asupra sistemului energetic
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat