23 de legi au trecut de Senat prin adoptare tacită într-o singură zi

Nu mai puţin de 23 de propuneri legislative au trecut de Senat prin adoptare tacită din cauză că nu au fost dezbătute şi votate până pe 27 noiembrie, termenul maxim prevăzut înainte ca iniţiativele să fie trimise Camerei Deputaţilor.
Romania TV
04 dec. 2017, 15:37
23 de legi au trecut de Senat prin adoptare tacită într-o singură zi

În plenul Senatului de luni, preşedintele de şedinţă a anunţat împlinirea, pe 27 noiembrie, a termenului de adoptare tacită pentru 23 de propuneri legislative.

Una dintre aceste iniţiative prevede conferirea pentru poliţia locală a mai multor atribuţii aparţinând în prezent exclusiv poliţiei rutiere. Astfel, potrivit proiectului iniţiat de PNL, poliţiştii locali vor putea da amenzi, vor putea dirija circulaţia, vor putea solicita documentele şoferilor şi le va fi permis să soluţioneze problemele apărute în trafic.

O altă iniţiativă legislativă adoptată tacit vizează ”susţinerea reîntregirii familiei de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri”. Propusă de PNL, legea prevede că cetăţenii români aflaţi pe teritoriul României să beneficieze, în perioada 26 noiembrie – 9 decembrie 2018, de o călătorie dus – întors cu trenul, în mod gratuit. De aceeaşi facilitate ar urma să aibă parte şi românii aflaţi în afara ţării, cărora TAROM ar trebui să le pună la dispoziţie, gratuit, câte un bilet de avion dus – întors.

Tot cu împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire are legătură o altă propunere legislativă adoptată tacit de Senat: ”aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş ”. Înregistrată în luna mai la Parlament, iniţiativa prevede că, în termen de patru ani de la adoptare, să se construiască o autostradă care să lege Iaşii de Târgu Mureş. Potrivit iniţiatorilor, deputaţii PMP Petru Movilă şi Marius Paşcan, fondurile necesare realizării autostrăzii ar urma să vină de la Ministerul Transporturilor şi de la Uniunea Europeană.

O altă iniţiativă adoptată tacit de senatori aparţine deputatului PNL Daniel Gheorghe şi vizează instituirea zilei de 26 octombrie drept ”Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944 – 1962, Ziua Partizanilor Anticomunişti”.

Pe 30 octombrie, în cadrul dezbaterii legii în comisia juridică a Senatului, social-democratul Şerban Nicolae a afirmat că partizanii anticomunişti din munţi au slăbit capacitatea de apărare a României, iar acţiunea lor a fost îndreptată împotriva intereselor ţării. El a mai spus că încercarea de schimbare a stăpânului sovietic cu stăpânul american nu era cu nimic mai bună şi a susţinut că Stalin şi Churchill au fost în egală măsură doi criminali.

Tot tacit a trecut de Senat o altă iniţiativă a PNL care obligă autorităţile administraţiei publice locale din localităţile cu peste o sută de mii de locuitori să realizeze, până la finalul anului 2020, un număr de minimum cinci puncte publice de reîncărcare pentru maşinile electrice. Potrivit iniţiativei, în fiecare sector al Capitalei ar urma să fie înfiinţate zece astfel de puncte de reîncărcare. La fel, benzinăriile cu peste 16 pompe de alimentare au obligaţia să pună la dispoziţie minimum două puncte de încărcare a maşinilor electrice.
 
Potrivit Constituţiei României, ”prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”.
 
Toate iniţiativele legislative adoptate tacit de Senat vor fi transmise Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România