3.800 de ANI DE ÎNCHISOARE pentru ultimul atentat al ETA

Audienţa Naţională din Spania i-a condamnat miercuri la o pedeapsă totală de 3.860 de ani de închisoare pe trei membri ai ETA care au dus la capăt atentatul cu maşină capcană petrecut în 2009 în faţa unei cazărmi a Gărzii Civile din Burgos.
Romania TV
11 dec. 2013, 15:44
3.800 de ANI DE ÎNCHISOARE pentru ultimul atentat al ETA

Agenţiile spaniole de presă amintesc de faptul că atentatul s-a soldat cu 160 de răniţi, dintre care 41 erau copii.

Daniel Pastor, Iñigo Zapirain şi Beatriz Etxebarria, membri ai comandoului Otazua al ETA, au fost condamnaţi pentru 160 de tentative de omor şi diferite pagube materiale.

Aceasta este condamnarea pentru ultimul atentat comis de organizaţia separatistă bască în Spania, înainte de declararea încetării unilaterale a focului, la 20 octombrie 2011, potrivit Agerpres.

Atentatul a avut loc în 29 iulie 2009, când o maşină capcană, plină cu peste 700 de kilograme de material inflamabil, a explodat în faţa cazărmii din Burgos, potrivit Agerpres.

Judecătorii care au făcut miercuri publică sentinţa au arătat că atentatorii căutau să provoace cât mai multe decese. Maşina a explodat la ora patru dimineaţa, iar daunele materiale provocate au fost estimate la peste 15 milioane de euro.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Borcea, multimilionar încă de pe vremea lui Ceaușescu. Dezvăluri incredibile ale lui Mitică Dragomir: „Avea trei metri cubi de bancnote!”
Capital.ro
Gheorghe Dincă nu se oprește. Criminalul din Caracal face o nouă mutare în instanță. Cum ar putea ieși din închisoare
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu banii tăi dacă îi ții la bancă în 2026. Explicația fenomenului financiar care afectează milioane de români
Adevarul
Ucraina îl umilește din nou pe Putin. Inovațiile ucrainenilor erodează avantajul numeric al Rusiei
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Horoscop 22 iunie. Ziua în care se încheie mai multe capitole importante pentru nativi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?