7 obiceiuri pe care le adoptă majoritatea oamenilor sănătoși

Oamenii care își păstrează sănătatea tratează cu seriozitate semnele corpului şi au grijă să-şi împartă timpul şi mâncarea din farfurie.
Irina Dumitrescu
11 sept. 2025, 13:39
7 obiceiuri pe care le adoptă majoritatea oamenilor sănătoși

Oamenii sănătoși nu trăiesc după reguli imposibile și nici nu stau mereu la sală. Ei își formează câteva obiceiuri simple, pe care le respectă constant și care le dau energie. Nu urmăresc perfecțiunea, ci consecvența. Dorm bine, fac mișcare zilnică, mănâncă echilibrat și își rezervă timp pentru odihnă reală, fără telefon. Cu alte cuvinte, își organizează mediul astfel încât să le fie mai ușor să facă alegeri bune.

  1. Își ascultă corpul Oamenii care își păstrează sănătatea tratează cu seriozitate semnele corpului. Dacă apare ceva care persistă, nu se așteaptă să treacă de la sine, se cere o opinie medicală. Periodic se măsoară tensiunea acasă sau la farmacie, anual se fac analize de bază și un control stomatologic, iar în funcție de vârstă și istoric se bifează analizele medicale recomandate. În rutina zilnică intră cremă cu factor de protecție pe perioadele însorite, pauze de ecran pentru ochi și câteva minute de mișcare după mult stat pe scaun. Renunțarea la fumat și alcool nu e un test de voință, ci un proiect cu pași clari, prin păstrarea unui jurnal și prin sprijin, inclusiv din aplicații de monitorizare a obiceiurilor, de tipul Habits: Good, Bad & Friends , care ajută să marchezi zilele productive și să vezi progresul de-a lungul timpului.
  2. Respectă somnul . Se culcă și se trezesc la ore apropiate, chiar și în weekend. Dormitorul este răcoros, liniștit și întunecat. Lumina și ecranele sunt oprite devreme. Mulți își pregătesc lucrurile pentru a doua zi, ca să se relaxeze înainte de somn. Expunerea la lumină naturală dimineața ajută corpul să își regleze ritmul circadian.
  3. Fac mișcare zilnic. Se mișcă de mai multe ori pe zi, adunând pași din mers rapid sau urcat scări. Fac exerciții simple de câteva minute (genuflexiuni, flotări, fandări). Își pun un reminder la 90 de minute ca să se ridice de pe scaun. Dacă distanța e scurtă, merg pe jos. Dacă au o convorbire lungă, o fac plimbându-se. Corpul reacționează pozitiv la aceste semnale.

7 obiceiuri pe care le adoptă majoritatea oamenilor sănătoși

  1. Mănâncă echilibrat. O farfurie sănătoasă are jumătate legume, un sfert proteine și un sfert carbohidrați integrali. Mănâncă încet, până simt că s-au săturat, nu până când nu mai pot. Își aleg gustări simple și sănătoase, cum ar fi un iaurt, un fruct sau câteva nuci. Zahărul devine un desert ocazional. Gătesc acasă măcar de câteva ori pe săptămână, ceea ce îi ajută să controleze mai ușor porțiile.
  2. Beau apă suficientă. Oamenii sănătoși au mereu la îndemână un pahar sau o sticlă cu apă. Beau dimineața un pahar mare și apoi se hidratează pe tot parcursul zilei. Ceaiurile neîndulcite și apa minerală sunt alternativele folosite pentru a înlocui băuturile cu zahăr. Pentru hidratare, un reper la îndemână este culoarea urinei: cu cât este mai transparentă, corpul este mai hidratat. În plus, atunci când simt poftă de snacks-uri, aceștia iau două înghițituri de apă, urmate de o pauză de două minute, pentru a-și da seama dacă e vorba de foame sau doar de o poftă.
  3. Își programează timpul cu cei dragi . Întâlnirile cu familia și prietenii sunt trecute în calendar, la fel ca o ședință de lucru. Un prânz, o plimbare sau un telefon scurt, pot aduce un mare plus din punct de vedere emoțional. De asemenea, expunerea la lumină naturală, în aer liber, chiar și pentru doar 20 de minute, îmbunătățește starea de spirit și somnul. Simțul de comunitate se consolidează și cu ajutorul unor hobby-uri sau prin implicarea într-un voluntariat.
  4. Iau în serios gestionarea stresului . Oamenii sănătoși fac pauze scurte, de relaxare, pe parcursul zilei. Atunci când se simt sub presiune, respiră adânc și încet pentru a se liniști. Își pun notificările pe silenț atunci când trebuie să se concentreze. Seara, își notează câteva lucruri care au mers bine, pentru a menține o stare pozitivă. Dacă apare agitația, se opresc din ceea ce fac și ies la o scurtă plimbare.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Ce a păţit marele Messi la controlul vamal din SUA! A izbucnit în hohote de râs când a văzut ce i-au găsit unui coleg din naţională
Capital.ro
Lovitură de 3,4 miliarde de euro pentru statul român. Litigiul cu Pfizer a ajuns la ROMATSA, iar EUROCONTROL a instituit o poprire
Playtech.ro
Drumurile spre Grecia cu cele mai multe radare şi filtre de poliţie în vara 2026. Cum eviți amenzile şi prin Bulgaria sau Macedonia de Nord
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
ANSVSA intră tare în benzinării. A plouat cu amenzi. Ce nereguli au găsit inspectorii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?