7 păcate capitale ale părinţilor în educaţia copiilor. Atenţie mare să nu le faci şi tu!

Iata 7 pacate capitale pe care parintii le fac in educatia copiilor lor, descrise in cartea „Pais Brilhantes, Professores Fascinantes” (Parinti straluciti, profesori fascinanti), scrisa de Augusto Jorge Cury, psihiatru, psihoterapeut, om de stiinta si scriitor din Brazilia. 

1. Corectia in public

Ati vazut multi parinti care isi cearta copiii de fata cu alti persoane (copii sau adulti), in incercarea de a-i responsabiliza si a-i face sa inteleaga ca gresesc. Acest lucru nu este deloc sanatos pentru cei mici. Si asta pentru ca expunerea publica (indiferent de varsta celui mustrat) duce la umilinta, traume si alte complexe foarte greu de depasit ulterior si care le va „bantui” toata existenta. Corectia in public paralizeaza inteligenta, scade interesul de sine, si duce la teama de a expune viitoarele idei. Chiar daca se mai intampla sa va scoata din minti, nu umiliti niciodata copilul si, mai ales, nu-l certati in public. Chiar daca merita o pedeapsa serioasa, corectati-l in particular. Cel mai bine este sa-i invatati pe cei mici sa reflecteze asupra faptelor sale, iar acest lucru le va stimula gandirea.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

2. Autoritate cu agresivitate

Alte articole

Zeci de mii de locuri de muncă au dispărut în ultimele luni din România. Semnalul de alarmă tras de un economist: ”Mulți români vor fi afectați în perioada următoare”

Ce salarii vor câștiga profesorii, asistenții medicali sau grefierii de la 1 ianuarie 2027, potrivit noii legi a salarizării unitare. Salariile medii brute urmează să crească

Parintii incearca sa se impuna in fata copiilor pentru a putea implementa regulile de educatie. Unii dintre ei, insa, sfarsesc lamentabil prin a-si impune autoritatea prin bataie. Un parinte care isi bate copilul castiga, cu siguranta, frica lui, dar ii pierde, incet si sigur, dragostea si respectul. Cand va simtiti luati de val, sunteti atat de nervos (nu neaparat pe copil), nu va revarsati furia asupra lui sau in fata lui. Iesiti din camera atunci cand nu puteti duce o conversatie civilizata. Cu totii suntem stresati, cu totii putem avea mici conflicte in familie, cu totii putem fi agresivi. Important este sa-va dati seama ca ati gresit, sa-va cereti iertare. Asa avem curajul sa gresim, asa trebuie sa avem curajul sa ne si reparam greseala. Nu de alta, dar copiii pot reproduce comportamentele noastre. Si ganditi-va numai la cate din lucrurile pe care le-ati vazut la parintii vostri ati jurat sa nu le faceti cu copiii vostri si, totusi, va surprindeti in viata de zi cu zi facandu-le. Inregistrarea facuta in tacere si neprelucrata creeaza modele in cele mai tainice zone ale personalitatii fiecaruia dintre noi.

Cand parintii reactioneaza cu violenta, impun o autoritate care sufoca ratiunea copiilor. Nu vor sa dialogheze cu copilul pentru ca au senzatia ca isi pierd autoritatea. Nu admit sa fie chestionati, nu admit comentarea propriilor esecuri, se comporta ca si cum ar fi perfecti si intangibili. Pe cand ei se tem doar de propria vulnerabilitate si atunci se ascund in spatele „autoritatii”.

Parintii nu trebuie sa se teama ca-si pierd autoritatea in fata copiilor, ci ca-si pierd copiii din cauza autoritatii. 

3. Critica excesiva

Unii parinti sunt atat de preocupati de viitorul copiilor lor, sa fie morali, seriosi si responsabili incat nu le permit sa faca greseli si nici excese. Nu-i lasa sa se joace pentru ca se pot murdari sau pot face dezordine cu jucariile. Fiecare greseala sau nota proasta la scoala, fiecare atitudine „necugetata” se transforma in lungi siruri de predici si de critici, de cele mai multe ori in fata colegilor sau prietenilor. Mai mult, ii compara cu ceilalti copii „cuminti, ascultatori si destepti”. Oare ce simt acei copii? Nu se simt ei oare cea mai dispretuita fiinta de pe pamant? Nu-si inchipuie oare ei ca nu sunt iubiti de parinti si cea mai buna solutie care se intrezareste este sa renunte la viata (mai ales daca vorbim de adolescenti)? Si chiar daca nu recurg la aceasta nefericita modalitate de rezolvare a problemelor, iar copiii devin niste adulti asa cum si-au dorit parintii (omeni buni, morali, seriosi si responsabili), care este oare pretul? Pretul este nefericirea, timiditatea, fragilitatea, frustrarea. Copiii vor avea o groaza excesiva de critica celorlalti astfel incat se vor sacrifica pana la cote alarmante doar ca sa nu greseasca, isi vor ingropa visele, nu-si vor asuma riscuri pentru a nu primi oprobiul public.

Copiii sunt unici, nu-i comparati cu altii. Comparatia nu numai ca nu este educativa, dar nu stimuleaza absolut deloc ci, dimpotriva, umileste. Lasati-le copiilor „luxul” de a gresi, de a-si exprima parerile, de a se purta necugetat, de a-si asuma chiar si riscuri, pentru ca astfel vor invata cum sa-si croiasca drumul in viata.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.