ROMÂNIA DE POVESTE: Românilor le fuge pământul de sub picioare. Un sat întreg a fost RETROCEDAT. Vezi VIDEO

Revoltă fără precedent, după o premieră în justiţia românească şi în istoria proprietăţii. Un sat întreg fuge de sub picioarele locuitorilor şi se transformă într-o moşie absurdă. Deşi ne-a obişnuit cu o lentoare exasperantă, atunci când vrea justiţia loveşte fulgerător. Cel mai adesea în săraci. Satul Nadăş din Arad şi cele aproape 1500 de suflete ale sale ar trebui să migreze într-un alt loc.
Romania TV
28 sept. 2013, 17:52
ROMÂNIA DE POVESTE: Românilor le fuge pământul de sub picioare. Un sat întreg a fost RETROCEDAT. Vezi VIDEO

Această așezare a traversat cu bine istoria, până de curând. Sute de ani, aici oamenii și-au crescut copiii și au făcut agricultură. Până deunăzi, când ziua se sfârșea, obosiți, ei se întorceau acasă… De bine, de rău, acești oameni au trecut prin toate regimurile politice, române sau austro-ungare, având siguranța faptului că, cel puțin un petic de pământ și câțiva pereți sunt ai lor. Pe lângă sentimentul de tihnă dat de teritoriul nostalgic, proprietatea este și consfințită de acte, peste care și-a pus pecetea constituția, ca garant suprem.

Deodată, ca de nicăieri, apare un executor judecătoresc la poartă, însoțit de forța coercitivă a statului – jandarmii – care somează pe om să plece, imediat, că așa a hotărât instanța.

Așa a pățit Ana Biriș. Rămasă, într-o bună după-amiază, singură în gospodăria izolată din pădure s-a trezit somată autorități să-și părăsescă avutul cu ce poate lua într-o sacoșă. Pusă în fața unei asemenea situații limită, speriată că va pierde totul, a vrut să-și pună capăt zilelor…

Ea a fost prima victimă a valului de exproprieri ce se pare că va lovi toată așezarea. Panica s-a instalat în tot satul. Oamenilor le-au fugit curțile de sub picioare. Toate certitudinile lor s-au năruit.

Mânia sătenilor este cu atât mai mare, cu cât cei care vor să le ia pământul și casele nu au nicio legătură de sânge cu groful Iosif Gros, care s-a purtat omenește cu ei, cândva. Cei pe care justiția îi pune atât de brutal stăpâni aici, au obținut de la strănepoata de soră a fostului grof al locului, prin testament, drepturile peste aceste pământuri.
Nimeni de aici nu a știut că, în timp ce unul mulgea vaca și altul pleca la coasă, la tribunal, undeva, se cocea nenorocirea. Deodată, toată lentoarea justiției dispare și rezolvă într-o clipă lucruri care altora le-au luat decenii…

Absurdul situației devine evident când afli că, deși la naționalizare grofului i-au fost luate 4.500 de hectare, celor care pretind că au drepturi asupra moștenirii lui li se restituie aproape dublu: 8.700 de hectare… Diferența este reprezentată tocmai de ogrăzile și pământurile oamenilor. Toate titlurile lor de proprietate care au traversat secole au fost călcate în picioare.

Primarul pare el însuși o victimă a iureșului justițiar și se uită vexat cum îi piere satul din registre. Speranța primarului este, de fapt, un paradox al statului român, care se autodevorează. Primăria, Consiliul județean și Regia Națională Romsilva vor să reclame la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o decizie a tribunalului român. Se pregătește, așadar, un proces România contra România.

Deși primarul dă asigurări că intravilanul este inalienabil, sentința judecătorească spune altceva. Așa că oamenii sunt acum la mâna noilor grofi.

Poate nu întâmplător, una dintre judecătoarele care girează șirul de sentințe ce a generat această situație este arestată pentru luare de mită. Dar fiind vorba despre alt caz, arestarea ei nu modifică nimic în cazul celor de aici.
Probabil că Direcția Națională Anticorupție ar trebui să analizeze toți pașii care au dus către această stare de fapt, mai ales că miza este foarte mare. O simplă incursiune prin aceste locuri îți dezvăluie că doar lemnul pădurii împrejmuitoare poate stârni un interes major. Ca să nu mai vorbim despre apropierea frontierei, apropiere ce poate înlesni un export mai puțin controlat.

Chiar și cei care au mari interese în zonă ar trebui să țină seama de faptul că până și pașnicul țăran român poate declanșa o răscoală dacă se ajunge la a i se lua chiar și perna de sub cap.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
„Asta înseamnă să fii mafiot!” Giovanni Becali a explicat, peste ani, replica prin care a ajuns celebru: „Când parchez maşina, dau un milion şpagă!”
Capital.ro
Călin Georgescu îi unește pe români în ziua de Crăciun. Cum își pot recâștiga țara: Pentru cei care vor veni după noi, să știe!
Playtech.ro
Locul de pe Pământ unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din istorie. Zăpada a acoperit clădirile până la etajul doi
Adevarul
Europa, din nou în alertă: un virus mortal, mai periculos decât COVID, a fost confirmat în Franța
wowbiz.ro
Doliu în lumea folclorului din România! Ion Drăgan a murit chiar în prima zi de Crăciun
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Tradiții și obiceiuri în noaptea de Revelion 2026. Mersul cu Plugușorul
iamsport.ro
Radu Banciu, dezlănțuit! L-a numit ”prostănacul anului” pe faimosul milionar: ”Fondatorul prostiei în această țară! E prostul fudul al neamului românesc”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru a doua zi de Crăciun. Ce este interzis în această zi de mare sărbătoare, de Soborul Maicii Domnului
stirilekanald.ro
A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend