ŞOCANT: Teroriştii care se opun regimului de la Damasc MĂNÂNCĂ INIMI DE OM GALERIE FOTO

O informaţie alarmistă care provine de la ministrul sirian de Externe lansează un semnal de avertisment înfricoşător. Militanţi care au legături cu teroriştii al-Qaida mănâncă inimi de om. Mai mult, mâinile şi picioarele victimelor sunt tăiate când acestea sunt încă vii.
Romania TV
30 sept. 2013, 17:37
ŞOCANT: Teroriştii care se opun regimului de la Damasc MĂNÂNCĂ INIMI DE OM GALERIE FOTO

Ministrul sirian de externe, Walid al-Moallem, a susţinut luni, de la tribuna Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, că regimul său poartă un război împotriva unor militanţi care au legături cu al-Qaida şi care mănâncă inimi de om şi le taie mâinile şi picioarele victimelor încă vii, după care trimit membrele respective familiilor acestora.

Şeful diplomaţiei siriene, citat de AP şi EFE, a mai explicat în discursul său rostit în faţa liderilor mondiali că SUA, Marea Britanie şi Franţa împiedică numirea adevăraţilor făptaşi ai atacurilor cu arme chimice din ţara sa. Cu toate acestea, a punctat el, Siria va participa la conferinţa de pace de la Geneva „fără precondiţii”.

În ceea ce-l priveşte, preşedintele american Barack Obama a declarat săptămâna trecută la ONU că regimul sirian se află în spatele atacului chimic comis în august, care s-a soldat cu moartea a sute de persoane şi care suscitat perspectiva ameninţătoare a unui atac american, informează Agerpres.

Walid al-Moallem a spus că „teroriştii” care luptă împotriva regimului în războiul civil primesc arme chimice, dar nu a specificat ce ţări ar putea face acest lucru.

Revolta împotriva regimului Al-Assad, începută în martie 2011, s-a transformat cu trecerea timpului într-un război civil, soldat cu peste 110.000 de morţi, potrivit ONU.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici, exclusiv FANATIK după calificările la 100 de metri! Marele secret pentru CE de la Paris: „Sigur mi-a prins bine”. Ce spune despre recordul mondial: „Fără nicio aroganță…”
Capital.ro
Avertisment de la AEI privind criza energetică. România poate ajunge rapid la prețuri mult mai mari dacă deficitul se adâncește
Playtech.ro
Cât contribuie lunar românii la Pilonul 2 și ce s-a întâmplat cu banii. Fondurile anunță un câștig record
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore, din cauza debitului redus al Dunării
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat