ICCJ, motivare în Dosarul Caltaboşul: Deşi n-a fost văzut un plic cu bani, nu înseamnă că Remeş nu l-a primit

ICCJ notează, în motivarea deciziei definitive de menţinere a condamnărilor din dosarul "Caltaboşul", că deşi nu a fost văzut pe înregistrare un plic cu bani, nu înseamnă că Decebal Traian Remeş nu l-a primit, date fiind "măsurile de precauţie" luate de acesta şi de Ioan Avram Mureşan.
Romania TV
30 sept. 2013, 18:56
ICCJ, motivare în Dosarul Caltaboşul: Deşi n-a fost văzut un plic cu bani, nu înseamnă că Remeş nu l-a primit

Chiar dacă în înregistrarea audio-video din 23 septembrie 2007, realizată la terasa Restaurantului Rouge Toujours nu se vizualizează plicul cu bani în materialitatea sa, aceasta nu înseamnă că inculpatul Remeş Decebal Traian nu l-a primit, având în vedere comportamentul specific al persoanelor care săvârşesc astfel de infracţiuni, măsurile de precauţie pe care şi le iau inculpaţii, prudenţa manifestată de inculpatul Mureşan loan la întâlnirea cu Remeş Decebal Traian, aspect ce rezultă din discuţia purtată de aceştia în momentul în care s-au întâlnit şi ulterior„, se arată în documentul citat.

Potrivit motivării completului de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), instanţa a ţinut cont de cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, atitudinea procesuală „nesinceră” a celor doi, dar şi de împrejurarea că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Astfel, judecătorii au decis să menţină decizia instanţei inferioare, aplicând celor doi inculpaţi pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie.

Conform documentului citat, din examinarea probelor strânse în cursul urmăririi penale, rezultă faptul că Ioan Avram Mureşan l-a ajutat pe Gheorghe Ciorbă sa îi trimită lui Decebal Traian Remeş 15.000 de euro, pentru a-l determina să atribuie mai multe licitaţii unei firme.

În acest sens, a stabilit o întâlnire cu inculpatul Remeş Decebal Traian la data de 20 septembrie 2007, comunicându-i telefonic acestuia din urmă că ‘aveam o treabă de rez…să-ţi spun ceva pe viaţă şi pe moarte…’ şi că are o ‘chestie cu acesta pe marţi, miercuri’. Dat fiind că inculpatul Remeş Decebal Traian i-a comunicat că ‘numai sâmbătă, duminică’ poate fi găsit, inculpatul Muresan Ioan s-a prezentat la data de 22 septembrie 2007, într-o zi de sâmbătă, la domiciliul inculpatului Ciorbă Gheorghe, din Baia Mare, comuna Firiza, pentru a-l ajuta pe acesta să pregătească plicul cu bani care urma să fie remis inculpatului Remeş Traian„, se arată în motivare.

Magistraţii mai spun că, în decizia de menţinere a condamnărilor, s-a ţinut cont de faptul ca Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare, tot pentru corupţie.

Pe de altă parte, explică judecătorii, „prima instanţă a ţinut cont de starea de sănătate a acestuia, în sensul că suferă de mai multe afecţiuni atestate de actele medicale depuse în dosar. Totodată, a fost avut în vedere profilul moral şi de personalitate pozitiv al inculpatului Remeş Decebal Traian, şi anume lipsa antecedentelor penale, conduita sa în societate, cariera de ministru şi vârsta acestuia”.

Completul de cinci judecător al instanţei supreme a decis definitiv, în 25 februarie, condamnarea lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboşul”.

Instanţa a menţinut astfel condamnarea lui Decebal Traian Remneş şi Ioan Avram Mureşan la câte trei ani de închisoare cu executare dispusă în 14 februarie 2012 de un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

De asemenea, denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, rămâne cu condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare dispusă prin sentinţa din 14 februarie 2012.

Ioan Avram Mureşan se află în închisoare din mai 2012, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani de detenţie într-un alt dosar, în care a fost judecat pentru deturnare de fonduri.

În dosarul „Caltaboşul”, Ioan Avram Mureşan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influenţă, iar omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influenţă.

Conform rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, funcţie deţinută la acea dată, ar fi acceptat şi primit produse alimentare (caltaboş şi ţuică) în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureşan.

Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparţinând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea – structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, precizau procurorii DNA.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureşan, şi un autoturism de lux marca Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea, mai arătau procurorii.

Gheoghe Ciorbă s-a autodenunţat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureşan, să-l cumpere pe Decebal Traian Remeş.

TVR a difuzat, în 10 octombrie 2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului Agriculturii de la acea dată, Decebal Traian Remeş, cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii.

Decebal Traian Remeş şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul naţional de televiziune a difuzat imagini din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 17 iunie de la ora 7.00. Schimbări, regăsiri și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Taxă pentru șoferi. Se achită până la 1.000 lei/an. Plata se face online sau la ghișeele primăriei
Playtech.ro
Cuvântul banal pe care 80% dintre români îl rostesc greşit. O literă le dă mari bătăi de cap
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Sărăcia se întinde peste România. Vin vremuri chinuitoare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
DOLIU în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 33 de ani 😢
Playsport.ro
NASA avertizează că Pământul va rămâne fără oxigen. Estimările recente prezic colapsul...
Capital.ro
România a pierdut cel mai iubit actor. A fost o figură emblematică a scenei românești. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Europa se implică în război! Decizia care dă fiori în toată lumea
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!