Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, CONDAMNAT la şapte ani de închisoare cu executare

Fostul deputat social democrat Mugurel Surupăceanu a fost condamnat marţi la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul "Buldotancul".
Romania TV
01 oct. 2013, 13:25
Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, CONDAMNAT la şapte ani de închisoare cu executare

Conform sentinţei Tribunalului Gorj, Mugurel Surupăceanu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi şase ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

Mugurel Surupăceanu a declarat că va ataca decizia la Curtea de Apel Craiova. „Este doar prima instanţă, mai există două căi de atac. Cred că este o răzbunare, mai ales că am fost singurul politician care a câştigat un proces împotriva lui Traian Băsescu şi în acelaşi timp am avut curajul să spun nişte adevăruri. În mod cert voi face apel şi sper că se va îndrepta această eroare juridică”, a spus Mugurel Surupăceanu, pentru Agerpres.

În acelaşi dosar, fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, a primit şase ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, iar reprezentantul firmei lui Mugurel Surupăceanu, Sorin Buşan, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.

Ceilalţi doi inculpaţi în dosarul „Buldotancul”, Vasile Ioan Viorel şi Silvică Boiangiu, foşti directori ai Complexului Energetic Turceni, au fost condamnaţi la patru ani închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de 6 ani. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată. Dosarul în care au fost condamnaţi aceştia a plecat de la faptul că firma lui Mugurel Surupăceanu a achiziţionat un buldotanc defect din străinătate, pe care l-a vândut la un preţ supraevaluat Complexului Energetic Turceni, creându-se acestuia un prejudiciu de peste 800.000 de lei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
David Popovici, semifinale 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. S-a anunţat ora de start a cursei şi adversarii
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină pot plăti RCA-uri foarte diferite. Ce contează la calculul poliței
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
E oficial: scade prețul la motorină. Se aplică reducerea accizei cu 20%
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat