Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat după operaţia suferită la şold

Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat marţi, la o săptămână după ce a fost operat din cauza unei infecţii la şoldul stâng, informează AFP, citată de Mediafax.
Romania TV
01 oct. 2013, 14:45
Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat după operaţia suferită la şold

Suveranul spaniol a părăsit spitalul Quiron, situat la periferia Madridului, la bordul unui automobil. Juan Carlos i-a salutat pe reprezentanţii presei aflaţi la faţa locului şi le-a spus că se simte bine.

Cu puţin timp înainte, conducerea spitalului a anunţat că regele Juan Carlos „a primit acceptul medicilor de a fi externat după ce a petrecut într-o manieră satisfăcătoare perioada post-operatorie, recuperându-şi o autonomie suficientă pentru mişcările zilnice”.

„În săptămânile viitoare, Juan Carlos îşi va continua tratamentul, vizitele post-operatorii şi programul de reeducare prevăzut”, se afirmă în comunicatul emis de spitalul Quiron.

În vârstă de 75 de ani, regele Juan Carlos a fost operat pe 2 septembrie pentru înlocuirea protezei de la şoldul stâng, care îi fusese plasată de medici în noiembrie 2012, din cauza unei infecţii.

Medicii, coordonaţi de Miguel Cabanela, un reputat specialist spaniol care profesează în Statele Unite, au optat pentru o intervenţie chirurgicală în doi timpi: inserarea, iniţial, a unei proteze provizorii, care va rămâne cel puţin opt săptămâni, iar o a doua operaţie va permite inserarea unei proteze definitive.

Aceasta a fost cea de-a opta intervenţie chirurgicală pentru Juan Carlos din mai 2010, când a fost operat de o tumoare benignă la plămâni.

Problemele sale de sănătate repetate şi imaginea de persoană în vârstă, vizibil obosită, care se deplasează de multe luni sprijinit în cârje, i-au determinat pe spanioli să îşi pună întrebări despre eventualitatea unei abdicări a lui Juan Carlos în favoarea prinţului Felipe, care pare, la 45 de ani, să fie singurul ce scapă de scăderea drastică de popularitate care a lovit monarhia spaniolă în ultimii ani.

Regele Juan Carlos a respins deocamdată toate discuţiile despre o eventuală abdicare.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Tzancă Uraganu a fentat ANAF de milioane de euro. Cum au ajuns banii făcuți pe YouTube într-o firmă din Luxemburg. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun trebuie să ceară permisiunea
Playtech.ro
Când vei plăti taxa pentru coletele de pe Temu sau Shein
Adevarul
Povestea scafandrului Constantin Scarlat, care a desenat țărmul nevăzut al Pontului Euxin
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
A murit Ionuț Americanu! Anunțul tulburător făcut de Cornelia, dansatoarea maneliștilor: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Mândria lui Ion Țiriac Jr.: ”Cel mai bun complex rezidențial din Europa”. Cum arată ”bijuteria” holdingului condus de tatăl său
MediaFlux
Dispar aceste produse din toate magazinele din România!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor