Preşedintele Băsescu se întâlneşte, miercuri, cu omologul său din Estonia

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni miercuri cu omologul său estonian, Toomas Hendrik Ilves, aflat în vizită în România, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, informează Agerpres.
Romania TV
01 oct. 2013, 16:55
Preşedintele Băsescu se întâlneşte, miercuri, cu omologul său din Estonia

Astfel, miercuri, la ora 10,30, la Palatul Cotroceni, pe Platoul de Ceremonii, va avea loc ceremonia primirii oficiale a preşedintelui estonian, la ora 10,45, în Holul de Onoare, fiind programată fotografia oficială, la 10,50, Salonul Albastru – convorbirile tete-a-tete, la ora 11,10 – convorbirile oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale, iar la ora 12,00, Sala de conferinţe – declaraţia de presă comună.

De asemenea, la ora 19,30, la Palatul Cotroceni, Salonul Florilor, preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa Maria Băsescu vor oferi un dineu de stat în onoarea preşedintelui Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, şi a doamnei Evelin Ilves.

Tot miercuri, şeful statului va participa la ora 13,00 la Conferinţa internaţională cu tema ‘Jurisdicţia constituţională după 20 de ani de la căderea cortinei comuniste’ organizată de Curtea Constituţională a României cu sprijinul Fundaţiei germane pentru Cooperare Juridică Internaţională, la Palatul Parlamentului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Aroganță maximă din partea lui Egor Kornev înaintea semifinalei: „Am vorbit cu românul, eu nu mă forțez”
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Cât costă o baterie pentru panourile fotovoltaice în 2026. Merită investiția dacă ești deja prosumator?
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat