GFR a depus garanţia de 20,2 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă

Grup Feroviar Român (GFR) a depus, joi seara, garanţia de 20,2 milioane de euro necesară pentru preluarea CFR Marfă, au declarat pentru Agerpres, surse apropiate tranzacţiei. Termenul limită pentru depunerea acestei garanţii era vineri, 4 octombrie.
Romania TV
03 oct. 2013, 17:18
GFR a depus garanţia de 20,2 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă

Conform Hotărârii pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român, vânzătorul, cumpărătorul şi un agent escrow trebuia să încheie, în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare de acţiuni (2 septembrie), un contract escrow având ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a sumei de 90,498 milioane lei, reprezentând 10% din preţul de cumpărare, în termen de două zile lucrătoare de la încheierea contractului de escrow.

Citeşte şi Mănescu: Sunt cu ochii pe ceas, GFR trebuie să vireze garanţia pentru CFR Marfă până pe 4 octombrie

De remarcat că, îngrijorat de apropierea termenului limită de depunere a garanţiei, premierul Victor Ponta a declarat joi seara că procedura de privatizare a CFR Marfă va fi închisă în cazul în care cumpărătorul companiei nu va vărsa, cel târziu vineri, 20 milioane euro în contul escrow. „Am vorbit cu ministrul Mănescu. Mâine (n.r. – vineri), ori s-a făcut plata în contul escrow şi mergem mai departe cu procedura, ori nu se face plata şi s-a închis, adică nu se mai face contractul„, a spus Victor Ponta.

Modalitatea de plată a preţului de cumpărare a pachetului de 51% din capitalul social al CFR Marfă, de 904,98 milioane lei, este plata integrală, la data finalizării, şi constă în încasarea de către vânzător de la cumpărător a următoarelor sume de bani: echivalentul în lei al sumei de 10 milioane euro, constituită de cumpărător cu titlu de garanţie de participare; suma de 90,498 milioane lei, reprezentând fondurile din contul escrow şi diferenţa de preţ până la concurenţa preţului de cumpărare oferit.

Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate asupra pachetului de acţiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării, era condiţionată de semnarea contractului de escrow şi depozitarea de către cumpărător a sumei de 90,498 milioane lei în contul escrow.

Dacă finalizarea nu a avut loc, independent de orice culpă a cumpărătorului, într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a HG (14 august 2013), contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.

Grup Feroviar Român (GFR) a depus legal şi notificarea la Consiliul Concurenţei pentru a solicita aprobarea achiziţiei CFR Marfă, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, Bogdan Chiriţoiu.

GFR a depus legal notificarea. A transmis şi o serie de completări, respectiv anexele (la contractul de privatizare, care lipseau din dosarul depus săptămâna trecută – n.r.). Mai are o serie de precizări de transmis, în special referitoare la definirea pieţelor„, a afirmat Chiriţoiu.

Declaraţiile şefului autorităţii naţionale de concurenţă vin după ce, săptămâna trecută, GFR a depus o serie de acte la Consiliul Concurenţei, însă notificarea nu era completă, întrucât lipseau anexele la contractul de privatizare.

Termenul până la care Consiliul Concurenţei trebuie să dea un răspuns este de cinci luni de la primirea documentaţiei complete.

Compania Grup Feroviar Român a fost declarată pe 20 iunie 2013 câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, iar contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de 51% din capitalul social al societăţii către societatea comercială Grup Feroviar Român a fost semnat în data de 2 septembrie 2013.

Preţul oferit de GFR a fost de 202 milioane de euro. În plus, GFR şi-a asumat investiţii de aproximativ 900 milioane de lei la CFR Marfă.

Grup Feroviar Român este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR face parte din grupul de firme Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.

Spynews
Crimă înfiorătoare în Spania. Un bărbat și-a ucis soția româncă și pe fiul ei, după o ceartă în familie. Un muncitor român a privit toată scena
Bzi.ro
Jador a transmis că Oana Ciocan este însărcinată: „Abia aștept să fim trei!”
Fanatik.ro
Alegeri europarlamentare 2024. Cât câștigă un europarlamentar și de ce alte avantaje beneficiază
Capital.ro
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
Playtech.ro
O româncă a avut șocul vieții ei când a ajuns pe plaja din Mamaia! Cât a ajuns să coste un frappe
DailyBusiness
Produsul care s-a transformat din necesitate în lux. Nu mulți și-l mai permit!
Adevarul
Cum construiește propaganda rusă un adevărat „complex Mesia“ în jurul tiranului Vladimir Putin
Spynews
Cum să îți speli prosoapele de plajă corect. Așa vei scăpa de reziduri, bacterii și de mirosurile neplăcute
Spynews
O fetiță de 6 ani a fost omorâtă, după ce s-a rupt o bucată dintr-o rachetă de badminton. Incidentul s-a produs sub privirile părinților: ”A intrat în craniul...”
Evz.ro
Răzvan Simion și Daliana s-au căsătorit în mare taină. Mesaj emoținant postat de soția prezentatorului
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
wowbiz.ro
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Cancan.ro
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Playsport.ro
Era una dintre cele mai frumoase prezentatoare TV din România, dar a renunțat la TOT! INCREDIBIL: cu cine se iubește astăzi!
kanald.ro
Mesajul plin de durere al dirigintelui Patriziei Cormos, înainte de înmormântare! „Ce-ți veni să ne convoci la această prematură reuniune de clasă”
Capital.ro
Pierdere pentru TOATĂ ROMÂNIA. Un om de mare valoare S-A STINS din viață
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
stirilekanald.ro
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
substantial.ro
Peste jumătate dintre români susțin reforma administrativ-teritorială pentru îmbunătățirea serviciilor publice
MediaFlux
Răsturnare privind ALEGERILE LOCALE! De abia acum s-a AFLAT
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'