GSP TV reintră în grila operatorului RCS&RDS

RCS&RDS a informat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) că va introduce GSP TV în grila sa, compania de telecomunicaţii primind, marţi, aprobarea Consiliului de a include televiziunea sportivă între posturile TV pe care le oferă abonaţilor săi, informează Mediafax
Romania TV
10 ian. 2012, 14:50
GSP TV reintră în grila operatorului RCS&RDS

Potrivit reprezentanţilor CNA, RCS&RDS a luat decizia introducerii GSP TV în grila sa, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 5.

Antena TV Group a anunţat, într-un comunicat de presă din 19 decembrie 2011, că RCS&RDS este obligat să introducă în grilă GSP TV, printr-o decizie luată de Judecătoria Sectorului 5, Bucureşti. „Magistraţii au emis o ordonanţă preşedinţială care trebuie pusă în aplicare de îndată. Până acum, RCS&RDS a ignorat toate demersurile legale pentru reintroducerea în grilă a postului GSP TV, inclusiv somaţia publică de intrare în legalitate dată de CNA, dar şi amenzile primite. În luna octombrie, CNA a amendat cu 10.000 de lei compania de cablu din acelaşi motiv”, se spunea în comunicatul remis atunci MEDIAFAX de Antena TV Group.

În mod concret, Antena TV Group, care deţine licenţa audiovizuală a GSP TV, a dat în judecată RCS&RDS pe 27 octombrie 2011. Obiectul dosarului înregistrat la Judecătoria sectorului 5 a fost „ordonanţă preşedinţială obligaţia de a face”. Potrivit soluţiei pronunţate pe 19 decembrie 2011, RCS&RDS a fost obligată să includă în grila sa de programe şi să retransmită către abonaţii săi televiziunea GSP TV, în regim must carry, până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 5. Decizia instanţei este executorie fără somaţie şi fără trecerea unui termen şi putea fi atacată cu recurs, în 5 zile de la pronunţare.

La momentul respectiv, la solicitarea MEDIAFAX, reprezentanţii RCS&RDS nu au prezentat un punct de vedere cu privire la conflictul juridic cu Antena TV Group. De asemenea, aceştia nu au precizat dacă vor face recurs la decizia Judecătoriei Sectorului 5.

Televiziunea GSP TV a fost scoasă din grila de programe a RCS&RDS în 21 mai 2011. Scoaterea GSP TV din grila RCS&RDS a venit şi în urma mai multor conflicte între conducerea companiei de cablu şi cea a grupului Intact, din care face parte şi televiziunea sportivă.

GSP TV este una dintre televiziunile pe care operatorii de cablu din România trebuie să le retransmită în mod obligatoriu, conform principiului „must carry” prevăzut în legislaţia audiovizuală.

Pe 12 iulie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a anunţat pe site-ul propriu că GSP TV a intrat între televiziunile pe care operatorii de cablu din România trebuie să le retransmită în mod obligatoriu, conform principiului „must carry” (posturi obligatorii la retransmisie, n.r.) prevăzut în legislaţia audiovizuală.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Echipa de start a FCSB în meciul decisiv cu Auda. Pădurariu e titular, așa cum a anunțat Fanatik! Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 30 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute
Playtech.ro
Poți refuza să îți arăți geanta la ieșirea din magazin? Ce spune legea despre controlul bagajelor
Adevarul
Criză la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Cum amenință seceta Sistemul Energetic al României
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contactat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Asistenta medicală Mihaela Ilie s-a stins din viață în timp ce era în concendiu la mare. S-a prăbușit în fața soțului și a copilului său
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Diana Șoșoacă, rănită într-un accident rutier în București! Europarlamentarul, dus de urgență la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România