Ponta: Nu dau eu dispoziţie de la partid privind votul în cazul urmăririi penale a lui Vosganian

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa USL, că nu va da dispoziţie de la partid privind votul în plenul Senatului în cazul cererii de începere a urmăririi penale împotriva ministrului Economiei, Varujan Vosganian, informează Mediafax.
Romania TV
07 oct. 2013, 11:51
Ponta: Nu dau eu dispoziţie de la partid privind votul în cazul urmăririi penale a lui Vosganian

Ponta a fost întrebat dacă în calitate de preşedinte al PSD va avea o recomandare privind votul din Senat în cazul începerii urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian.

„Nu, şi nu fac recomandări în general la lucrurile care ţin de activitatea internă a Parlamentului. Sunt convins că toţi colegii mei senatori sunt oameni extrem de responsabili şi vor vota în funcţie de ceea ce se întâmplă în Senat, nu trebuie să le dau eu dispoziţie de la partid”, a răspuns Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni dimineaţă, înaintea şedinţei USL, că va propune ca senatorii liberali să se abţină la votul în cazul începerii urmăririi penale a ministrului Economiei, senatorul Varujan Vosganian, deoarece „ar fi în mod simbolic într-un conflict de interese”.

„Eu voi propune colegilor mei din PNL cel puţin să ne abţinem de la votul de azi. Să nu votăm ca fiind simbolic într-un conflict de interese. E vorba de un coleg de-al nostru, lăsăm restului Senatului decizia şi în felul acesta nu se poate spune nici că îl socotim vinovat, ceea ce nu putem să-l socotim pe Varujan Vosganian. Din punctul nostru de vedere, nu există pe ce s-a înaintat elemente pentru începerea urmării penale. Pe de altă parte, să nu se poată invoca faptul că am bloca demersurile Justiţiei”, a spus Antonescu.

El a arătat că parlamentarii se află într-o situaţie „complicată”, „încurcată” din punct de vedere legislativ în ceea ce priveşte votul în cazul lui Vosganian.

„Noi suntem într-o situaţie şi legislativă complicată pentru că în momentul în care trimiţi un astfel de dosar şi ceri un vot parlamentarilor, ei sunt într-o situaţie încurcată. Pe de o parte nu doresc să blocheze Justiţia, pe de altă parte nu pot ca prin votul lor, dacă nu au elemente, să considere vinovat pe cineva”, a spus Antonescu.

Jumătate din senatorii prezenţi la şedinţa Comisiei juridice din 1 octombrie au votat pentru aprobarea cererii procurorului general privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului Varujan Vosganian, iar cealaltă jumătate s-a pronunţat împotriva solicitării, cazul urmând să meargă la plenul Senatului.

Senatorul PNL Varujan Vosganian a susţinut, în 1 octombrie, la Comisia juridică, referindu-se la acuzaţiile de complot şi subminarea siguranţei naţionale la adresa sa, că, în adâncul sufletului, niciun parlamentar nu crede „o iotă” din această „gogoriţă”, el menţionând că Senatul trebuie să voteze „pentru demnitatea sa, pentru statutul pe care îl care şi care a fost statuat încă de la Constituţia din 1866”.

Ministrul a respins toate acuzaţiile care îi sunt aduse în cererea transmisă Senatului de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, arătând că în ceea ce îl priveşte plenul este suveran în a lua o decizie.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Risc de pandemie de hantavirus? Medicii explică de ce nu trebuie să ne facem griji. „Astea sunt principiile în epidemiologie”
Capital.ro
România, în criză economică. Sorin Grindeanu critică politica financiară a Guvernului: Acesta este adevărul crud și dur despre Ilie Bolojan
Playtech.ro
Ce îi face pe clienți să cumpere mai mult din supermarketuri. Strategia retailerilor după ce un magazin a fost urmărit timp de trei luni
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi