Cezar Preda, PDL: Vom avea un candidat al dreptei unite la prezidenţiale. El se va baza pe teritoriu

Vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, a precizat, joi, că va exista un candidat al dreptei unite la prezidenţiale 'care se va baza pe structurile din teritoriu' ale acestei formaţiuni politice. Potrivit Agerpres, Preda a mai spus că acest candidat se va sprijini pe structurile din teritoriu.
Filip Stan
10 oct. 2013, 16:12
Cezar Preda, PDL: Vom avea un candidat al dreptei unite la prezidenţiale. El se va baza pe teritoriu

‘Cred că vom avea un candidat al dreptei unite la prezidenţiale care se va baza pe structurile din teritoriu. PDL este într-o reconstrucţie puternică de mai bine de un an, lucrăm să ne refacem pentru a face faţă unei bătălii de asemenea anvergură şi nu doar să ne visăm pe cai albi şi mari’, a spus vicepreşedintele PDL.

El s-a referit şi la intenţia lui Mihai Răzvan Ungureanu de a candida în 2014, la alegerile prezidenţiale.

‘Dacă domnia sa are o dungă roşie peste care nu poate să treacă, noi PDL-ştii avem un zid roşu peste care nu putem să trecem. Zidul acesta este format din munca timp de 22 de ani a sutelor de mii de militanţi care şi ieri, şi astăzi, şi mâine se chinuie să aibă structuri şi militanţi pe fiecare stradă, în fiecare bloc, în fiecare sat şi nu să se ducă la televizor şi să viseze cariere politice pe nimic’, a spus Cezar Preda.

În plus, PDL-istul a subliniat că trebuie evitată situaţia din 2000 când ‘dreapta a avut trei candidaţi’ la alegerile prezidenţiale. ‘ (…) să ne apucăm de treabă, să fim ca fraţii şi să ne vedem vârful nasului fiecare pentru a evita acea situaţie din 2000 când dreapta a avut trei candidaţi la prezidenţiale’, a subliniat liderul democrat-liberal.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a adus luni la cunoştinţa Biroului Permanent Naţional al partidului intenţia de a candida în 2014 la Preşedinţia României.

 

VEZI SI:

Cezar Preda: Suntem plini de sânge într-un ring de box. Adversarul e în cealaltă parte a ringului

Cezar Preda despre Nicolăescu: Cursul euro o ia mai rău razna când vede un prost la microfon

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Cel mai horror moment al carierei! Fostul jucător de la FCSB care nici nu voia să audă de Gabi Mureșan. „Nu vreau să-l văd”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Este obligatoriu ca blocurile să aibă pubele pentru colectarea selectivă? Ce spune legea
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gabi Mureșan, devastat: ”M-am tot rugat să nu fie adevărat!”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?