PPDD depune o moţiune simplă pe tema Codului insolvenţei

PPDD va depune o moţiune simplă pe tema Codului insolvenţei, a anunţat liderul deputaţilor PPDD Daniel Fenechiu, precizând că s-au strâns semnăturile necesare şi că prin acest demers se cere revocarea imediată a ordonanţei privind insolvenţa.
Romania TV
14 oct. 2013, 14:58
PPDD depune o moţiune simplă pe tema Codului insolvenţei

„Moţiunea simplă nu a fost îndreptată asupra unui minister anume pentru simplul fapt că, în momentul în care discuţi de o ordonanţă de urgenţă, este greu să-i găseşti iniţiatorul. Acolo sunt două sau trei ministete importante, Ministerul Justiţiei care a redactat-o şi a dat aviz, este un minister din zona economică, plus Ministerul Culturii. Noi am adresat-o la global, am ridicat în discuţie problema, urmează ca primul ministru să desemneze un ministru care să vină la dezbaterea moţiunii. Este o moţiune pe care noi am propus-o şi am elaborat-o în colaborare cu PDL, probabil o depunem astăzi (n.r.- luni)”, a afirmat Fenechiu.

El a spus că această moţiune are condiţiile de depunere îndeplinite, fiind strânse 24 de semnături de la PPDD şi 26 sau 27 de la PDL.

Fenechiu a arătat că în moţiunea simplă se cere „încetarea imediată a atacurilor” Guvernului condus de Victor Ponta asupra presei independente, revocarea imediată a ordonanţei privind Codul insolvenţei şi punerea în dezbaterea publică a acestui subiect.

Avocatul Poporului a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, invocând lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă de articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie, „privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, cât şi a neretroactivităţii legii”, potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului.

PDL a cerut joi Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională OUG privind Codul insolvenţei şi pe încălcarea principiului nediscriminării, considerând că această instituţie păcăleşte opinia publică şi face o farsă prin atacarea la Curte a actului normativ doar pe principiul neretroactivităţii.

Uniunea Judecătorilor din România a cerut luni Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să sesizeze Avocatul Poporului pentru a supune Codul insolvenţei controlului la Curtea Constituţională, susţinând că actul normativ nesocoteşte flagrant dispoziţiile articolului 115 din Constituţie, ce limitează situaţiile în care Guvernul poate emite ordonanţă de urgenţă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Cotroceni, că Ordonanţa de Urgenţă 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei cuprinde un articol care este discriminatoriu pentru că reglementează strict pentru audiovizual.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT