Cinci persoane care se întorceau din pelerinaj de la Cuvioasa Parascheva s-au răsturnat cu maşina

Cinci persoane care se întorceau de la Iaşi, din pelerinajul la Cuvioasa Parascheva, s-au răsturnat cu maşina, luni, în faţa unei şcoli din localitatea vasluiană Văleni, după ce şoferul a adormit la volan pe fondul oboselii.
Iulian Tudor
14 oct. 2013, 18:19
Cinci persoane care se întorceau din pelerinaj de la Cuvioasa Parascheva s-au răsturnat cu maşina

Accidentul a avut loc pe drumul naţional DN 24, la 15 kilometri de municipiul Vaslui, după ce şoferul unui Audi A6 a adormit la volan, pe fondul oboselii acumulate în urma pelerinajului la moaştele Cuvioasei Parascheva, relatează Mediafax.

Şoferul în vârstă de 24 de ani a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei.

„În urma accidentului, pasagera de pe locul din dreapta-spate, o femeie de 61 de ani din Brăila, a fost rănită, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ceilalţi patru ocupanţi ai autoturismului nu au necesitat transportul cu ambulanţa la vreo unitate medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă.

VEZI ŞI CRBL s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident rutier uşor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Nsimba la FCSB, la schimb cu Boutoutaou și 1,2 milioane de euro pentru Universitatea Craiova. Schimb șoc Mihai Rotaru - Gigi Becali
Capital.ro
Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate. Noua șosea se pregătește pentru deschiderea circulației
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte