Gigi Becali, din nou în faţa judecătorilor pentru a contesta executarea pedepselor

Gigi Becali a venit din nou, marţi, în faţa judecătorilor. Omul de afaceri contestă executarea pedepselor pe care le-a primit, în speranţa că va fi eliberat. Acesta este unul dintre demersurile făcute de Becali de când a fost încarcerat, pentru a scăpa de închisoare.
Romania TV
15 oct. 2013, 07:33
Gigi Becali, din nou în faţa judecătorilor pentru a contesta executarea pedepselor

Judecătorii ÎCCJ analizează contestaţia lui Gigi Becali cu privire la pedepsele primite în dosarul MApN. Avocaţii spun că judecătorii nu ar fi avut certificat ORNISS care să le permită să studieze documente clasificate, documente care s-ar fi aflat în acest dosar.

Gigi Becali a fost condamnat în urmă cu cinci luni la trei ani de închisoare.

Omul de afaceri a fost adus cu o dubă de la penitenciarul Jilava.

Gigi Becali mai cere şi să îi admită contestaţia împotriva sancţiunii prin care i-a fost interzis să muncească timp de o lună, astfel încât să poată ieşi din penitenciar să îşi viziteze familia, potrivit Mediafax.

Finanţatorul Stelei a contestat o decizie a judecătorului delegat prin care i se interzice să muncească o lună, după ce a folosit cartela telefonică a unui alt deţinut din Penitenciarul Jilava.

Citeşte şi Puşcăria a lăsat urme adânci pe chipul lui Gigi Becali. Vezi cum arată acum patronul Stelei

Abaterea disciplinară îl împiedică pe Becali să ceară să iasă câteva zile din închisoare, pentru a-şi vedea familia.

Avocatul lui Becali a declarat că acesta a fost sancţionat pe nedrept, întrucât folosirea cartelei de telefon a unui alt deţinut nu era interzisă în cadrul regulamentului de ordine interioară. Mai mult, susţine avocatul Bogdan Vlad, deţinuţilor le-a fost comunicată în mod explicit schimbarea regulamentului la 8 august, adică ulterior abaterii disciplinare a lui Becali.

„Regulamentul anterior nu a fost suficient de clar. Peste asta, trebuie să luăm în considerare şi împrejurarea că i s-a permis în mod expres să facă acest lucru. Pe de altă parte, George Becali are câteva zeci de convorbiri în afara acestei convorbiri. Pot să pun eu pe seama lipsei de vigilenţă faptul că nu s-a intervenit şi nu s-a luat nicio măsură anterior? Asta înseamnă că se ştia şi s-a considerat că nu constituie abatere. Potrivit noului regulament, acest lucru constituie abatere”, a spusn apărătorul lui Becali.

Instanţa urmează să ia o decizie cu privire la contestaţia depusă de Gigi Becali.

Citeşte şi Becali cere să nu mai fie adus la instanţă timp de două luni. Află de ce

În august, conducerea Penitenciarului Jilava l-a sancţionat disciplinar pe Becali pentru că a folosit cartela unui deţinut pentru a telefona în afara închisorii. Sancţiunea îl poate afecta pe acesta şi la eliberarea condiţionată.

La 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Becali a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, recursul urmând să fie judecat la 1 octombrie. Decizia a fost atacată cu recurs şi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional.

În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finanţatorul Stelei.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali şi Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanţei fiind definitivă.

Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenţie, iar instituţia de învăţământ superior are numai cursuri de zi.

În 26 august, Becali a cerut transferul de la Penitenciarul Bucureşti Jilava într-o altă unitate de detenţie, însă conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a decis ca solicitarea să fie reanalizată după finalizarea dosarelor pe care acesta le are la instanţele din Capitală.

La 1 octombrie, finanţatorul Stelei a cerut Curţii de Apel Bucureşti, la judecarea recursului faţă de contopirea pedepselor, să nu mai fie chemat la instanţă timp de două luni, pentru că are probleme medicale cu spatele, magistraţii stabilind un nou termen în această cauză pentru 26 noiembrie.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
FCSB, primul transfer al verii?! Cine e fundașul de 500.000 de euro, trecut pe la Groningen, care i-a fost propus lui Gigi Becali. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Toți românii l-au văzut la TV. A fost un reper pentru generațiile mai tinere
Playtech.ro
E bine sau nu să cumperi euro în această perioadă, conform specialiştilor. Criza politică face din leu cea mai slabă monedă din regiune
Adevarul
Geniul literar din România care a sfârșit marginalizat din cauza a șase versuri. S-a luat de gât cu „super-starurile” literare ale vremii
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
De ce nu a fost prezent Valentin Ceaușescu la întâlnirea organizată în Parlament cu ocazia aniversării de 40 de ani de la triumful Stelei în Cupa Campionilor
MediaFlux
Surpriză în politică! Cine ar putea conduce Guvernul! Noul premier al țării
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR