Cât au cheltuit parlamentarii cu deplasările în străinătate, într-o singură lună

Senatul şi Camera Deputaţilor au cheltuit, doar în luna octombrie 2011, 470.000 de lei pentru deplasările în străinătate ale parlamentarilor, vizita cea mai scumpă fiind cea a lui Cristian Diaconescu, în SUA, pentru care a fost alocată suma de 22.464 lei, informează Mediafax.
Romania TV
11 ian. 2012, 13:51
Cât au cheltuit parlamentarii cu deplasările în străinătate, într-o singură lună

Vizitele în străinătate ale deputaţilor din luna octombrie 2011 au costat bugetul Camerei 280.379 lei, adică peste 65.000 de euro, pentru 32 de acţiuni în afara ţării.

Suma cea mai mare alocată a fost de 37.816 lei, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la Strasbourg, la care au participat cinci deputaţi.

Deputaţii au făcut vizite Doha, capitala Quatarului (Ciprian Luca), Varşovia (Marius Spînu şi Tudor Ciuhodaru), Stockholm (Iulian Iancu şi Istvan Antal), Limassol (Dan Zătreanu), Dubrovnik (Rodica Nassar, Victor Paul Dobre şi Miron Ignat), pe lângă destinaţiile uzuale, precum Bruxelles, Paris, Strasbourg.

Korodi Attila, Valeriu Zgonea, Victor Paul Dobre, Iulian Iancu au fost printre deputaţii care au fost, în octombrie 2011, în cel puţin două vizite în străinătate.

Pe lângă deplasările obişnuite, legate de Consiliul Europei, Parlamentul European sau vizitele oficiale, unii deputaţi au participat şi la acţiuni precum Conferinţa Europeană interparlamentară privind spaţiul, Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei, Comitetul Internaţional pentru demnitate umană.

Senatul a cheltuit, doar în luna octombrie, 189.620 lei pentru deplasări în străinătate, echivalentul a aproape 45.000 de euro.

Banii au fost alocaţi pentru 31 de deplasări în străinătate.

Cea mai scumpă a fost vizita în SUA a vicepreşedintelui Senatului Cristian Diaconescu. Pentru o săptămână în SUA, Senatul a cheltuit 22.464 lei, din care 2.055 diurnă, 3.133 cazarea şi 17.275 transportul.

Fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, a fost într-o vizită de lucru la Bruxelles, suma alocată de Senat pentru cele trei zile fiind de 10.715 lei.

Senatorul PSD Cosmin Nicula a fost cinci zile în Quatar, la o sesiune a comisiei mondiale de etică a ştiinţei tehnologiei, pentru care Senatul a cheltuit 10.850 lei.

Raymond Luca a cheltuit pentru deplasare în SUA, circumscripţia electorală în care a fost ales senator, 7.175 lei.

Sorin Constantin Lazăr a fost singurul senator care a fost în octombrie în două deplasări în străinătate, în Cipru, unde a participat la Forumul Consiliului European pentru viitorul democraţiei, şi în Franţa.

Germania, Franţa şi Belgia au fost principalele destinaţii ale vizitelor în străinătate, însă unii senatori au făcut vizite şi în ţări precum Quatar (Cosmin Nicula), Tunisia (Doina Silistru), Azerbaidjan (Alexandru Mazăre).

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Dezvăluiri din interior despre vizita lui Gigi Becali în cantonamentul FCSB de la Berceni: ”M-am simțit ușurat când a plecat”
Capital.ro
ITP pentru permisul auto. Legea care i-ar afecta pe șoferii pensionari. Ar deveni restrictiv pentru vârstnici
Playtech.ro
Guvernul anunță reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate. Cine sunt românii care vor beneficia de această măsură
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei, atac necruțător: ”FCSB nu a avut adversar când a luat titlurile! Neubert e mai important decât Charalambous și Pintilii, pe el nu îl pune la punct nimeni”
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil