Deputatul Remus Cernea şi-ar putea pierde mandatul de parlamentar

Deputatul Remus Cernea şi-ar putea pierde mandatul de parlamentar. Motivul? Agenţia Naţională de Integritate a constatat că deputatul Remus Cernea a fost în incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan şi funcţia de administrator al unei firme.
Filip Stan
17 oct. 2013, 10:08
Deputatul Remus Cernea şi-ar putea pierde mandatul de parlamentar

ANI a stabilit că Remus Cernea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012- 20 septembrie 2013, întrucât a deţinut simultan calitatea de deputat şi funcţia de administrator al SC Sed Nove SRL.

Potrivit unui comunicat al ANI, Remus Cernea a încălcat dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale”.

ANI susţine că Remus Cernea a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii, acesta depunând la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Remus Cernea a fost ales deputat pe listele USL, el reprezentând formaţiunea Verzii – Partidul Verde. Până în mai 2013, el a făcut parte din Grupul parlamentar al PSD, iar după această dată este deputat neafiliat.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, SC Sed Nove SRL are sediul pe str. Radovanu, nr. 12, din sectorul 2 al Capitalei, având ca obiect de activitate ‘reproducerea înregistrărilor video’ şi are ca asociaţi pe Angelo Adrian Miu şi Remus Cernea, fiecare cu 50% din acţiuni.

VEZI SI: Cum ne fac aleşii să râdem la şedinţele de plen. Cele mai caraghioase declaraţii politice

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT