Numărul câinilor adoptaţi în Capitală, în creştere după lansarea ofertei de hrană gratuită

Numărul câinilor adoptaţi din adăposturile municipalităţii bucureştene a fost, joi, de peste 30, faţă de media de 20 de până la demararea iniţiativei privind acordarea de hrană gratuită care să le ajungă animalelor timp de două luni.
Cristina Dinu
17 oct. 2013, 17:25
Numărul câinilor adoptaţi în Capitală, în creştere după lansarea ofertei de hrană gratuită

Astfel, joi, din adăpostul Mihăileşti au fost adoptaţi 19 câini, iar din adăpostul Pallady, alţi 12, bilanţ considerat bun, în principiu, de către Florian Fugaşin, director executiv al Portico – asociaţia care a dezvoltat proiectul Dogtown şi care oferă hrana gratuită, în baza unui parteneriat încheiat cu Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din cadrul Primăriei Capitalei, transmite Mediafax.

„Rezultatele de astăzi (joi – n.r.) au fost bune în principiu, dar sperăm să fie şi mai bune. Noi vom fi în fiecare zi la fiecare dintre cele două adăposturi, fiecare adoptator urmând să primească 20 de kilograme de mâncare, care ajung pentru hrănirea animalului adoptat aproximativ două luni. Dacă rezultatele se vor schimba în bine, asociaţia parteneră din Germania ar putea continua să trimită ajutoare pentru hrana câinilor„, a apreciat Fugaşin.

Hrana oferită gratuit, în cantitate totală de 22 de tone, a fost primită de Dogtown, ca donaţie, de la Issa Foundation din Germania.

Întreaga cantitate donată din străinătate ajunge exclusiv la persoanele care fac dovada adoptării unui căţel din adăposturile Mihăileşti sau Pallady deţinute de ASPA.

Astfel, cine adoptă un căţel are asigurată hrana pentru acesta timp de două luni de zile, iar organizaţiile care aderă la acest program au astfel un sprijin şi răgaz 60 de zile să găsească la rândul lor adoptatori finali. Centrul Dogtown a desfăşurat acţiuni similare şi în noiembrie 2012, când a primit ajutoare din Luxemburg.

„Adopţiile, împreună cu sterilizările gratuite asigurate de primăria generală şi oferirea unui adăpost căţeilor abandonaţi pe străzi sunt măsurile pe care le susţinem pentru a nu ajunge la eutanasieri în masă”, spune Florian Fugaşin, director executiv al Portico, asociaţia care a dezvoltat proiectul Dogtown.

Centrul zonal de protecţie, îngrijire şi adopţie a animalelor fara stăpân Dogtown, al Asociaţiei Portico, a fost inaugurat în primăvara anului trecut, când primii 40 de câini, adunaţi de pe străzile Capitalei, au fost duşi în acest adăpost, cu o capacitate de cazare şi îngrijire pentru peste 1.000 de animale. La finalizarea adăpostului, ce se va întinde pe aproape cinci hectare, vor putea fi primiţi până la 8.000 de câini, se arată pe site-ul centrului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT