Camera Deputaţilor a respins moţiunea pe Codul Insolvenţei. PDL va sesiza Curtea Constituţională

Deputaţii au respins, marţi, moţiunea simplă iniţiată de PPDD şi PDL privind Codul insolvenţei, în favoarea moţiunii votând 65 de parlamentari, în timp ce 234 au fost "împotrivă", iar 21 s-au abţinut, informează Mediafax.
Romania TV
22 oct. 2013, 11:03
Camera Deputaţilor a respins moţiunea pe Codul Insolvenţei. PDL va sesiza Curtea Constituţională

„Odată cu picarea moţiunii suntem obligaţi să sesizăm Curtea Constituţională”, a declarat, după vot, de la tribuna Parlamentului, Andreea Paul (PDL).

„Aţi dat dovadă de ipocrizie, una vorbiţi la televizor, unde vă băteaţi cu pumnul în piept că nu susţineţi ordonaţa de urgenţă şi alta aţi făcut în Parlament”, a spus, la rândul său, Liliana Mincă (PPDD).

Deputatul Remus Cernea a arătat că decizia Camerei va duce la „afectarea gravă” a libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei.

Moţiunea a fost dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, în prezenţa ministrului Justiţiei, când reprezentanţii puterii au considerat-o „inodoră, incoloră şi insipidă”, în timp ce iniţiatorii au spus că noua reglementare privind insolvenţa reprezintă „un atac grav la liberatatea de exprimare”.

PPDD a depus pe 14 octombrie o moţiune simplă pe tema Codului insolvenţei. Liderul deputaţilor PPDD. Daniel Fenechiu, a precizat că prin acest demers se cere revocarea imediată a ordonanţei privind insolvenţa.

„Moţiunea simplă nu a fost îndreptată asupra unui minister anume pentru simplul fapt că, în momentul în care discuţi de o ordonanţă de urgenţă, este greu să-i găseşti iniţiatorul. Acolo sunt două sau trei ministete importante, Ministerul Justiţiei care a redactat-o şi a dat aviz, este un minister din zona economică, plus Ministerul Culturii. Noi am adresat-o la global, am ridicat în discuţie problema, urmează ca primul ministru să desemneze un ministru care să vină la dezbaterea moţiunii. Este o moţiune pe care noi am propus-o şi am elaborat-o în colaborare cu PDL, probabil o depunem astăzi (n.r.- luni)”, a afirmat Fenechiu.

El a spus că această moţiune are condiţiile de depunere îndeplinite, fiind strânse 24 de semnături de la PPDD şi 26 sau 27 de la PDL.

Fenechiu a arătat că în moţiunea simplă se cere „încetarea imediată a atacurilor” Guvernului condus de Victor Ponta asupra presei independente, revocarea imediată a ordonanţei privind Codul insolvenţei şi punerea în dezbaterea publică a acestui subiect.

Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, invocând lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă de articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie, „privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, cât şi a neretroactivităţii legii”, potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului.

PDL a cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională OUG privind Codul insolvenţei şi pe încălcarea principiului nediscriminării, considerând că această instituţie păcăleşte opinia publică şi face o farsă prin atacarea la Curte a actului normativ doar pe principiul neretroactivităţii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Cotroceni, că Ordonanţa de Urgenţă 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei cuprinde un articol care este discriminatoriu pentru că reglementează strict pentru audiovizual.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?