Dragnea: E posibil ca UDMR să susţină descentralizarea în Parlament

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis, marţi, parlamentarilor UDMR că este posibil ca Uniunea să susţină proiectul de descentralizare propus de USL, vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely replicându-i că susţinerea va exista în funcţie de discuţiile care vor urma.
Iulian Tudor
22 oct. 2013, 12:38
Dragnea: E posibil ca UDMR să susţină descentralizarea în Parlament

Dragnea a venit, marţi, la Parlament, pentru a se întâlni cu grupurile parlamentare al UDMR, cărora le-a prezentat sinteza proiectului de descentralizare, potrivit Mediafax.

„Proiectul e aproape finalizat. Descentralizarea e poate cea mai importantă parte a proiectului de reformă administrativă. Ştiu că UDMR a susţinut permanent şi de foarte mult timp procesul de descentralizare, cum şi eu permanent l-am susţinut. Să sperăm că în final vom avea un punct de vedere comun şi e posibil ca în Parlament să şi susţineţi acest proiect de descentralizare„, a spus Dragnea în debutul întrevederii cu aleşii UDMR, la care presa a avut acces.

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a precizat, la rândul său, că descentralizarea este, probabil, cel mai important proiect de lege discutat în acest an şi că Uniunea a afirmat încă din 1990 că descentralizarea, respectiv autonomia locală, reprezintă o componentă foarte importantă a apropierii deciziei de cetăţean.

„Vom sprijini acest proiect de descentralizare în funcţie de discuţiile de azi şi din zilele următoare, pentru că avem unele propuneri pertinente şi e foarte important pentru noi să aibă autorităţile locale finanţarea necesară”, a spus Borbely.

Laszlo Borbely a precizat că în iunie şi UDMR depus la Parlament un proiect privind desecentralizarea.

„Am avut, vom mai avea discuţii. Vă mulţumiim pentru deschidere şi pentru acest dialog. Azi vom discuta propunerile colegilor. Interesul e ca să fie un proces win-win, de căştigător-căştigător, în ceea ce priveşte descentralizarea”, a spus Borbely.

VEZI ŞI Ponta: Descentralizarea va include şi banii. Nu trebuie să ţinem tot la Bucureşti

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
Când intră pensiile în iulie 2026. Ce trebuie să știe cei care încasează banii pe card
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu i-a lăsat ”mască” pe toți cei din jur: ”A luat un arătător de lemn și s-a dus...”
MediaFlux
Val de aer tropical peste toată Europa. Ce temperaturi se vor înregistra în România
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?