PROGNOZA METEO pe trei zile: Vom avea parte de temperaturi de început de vară

Toamna ne surprinde în următoarele zile, iar vremea deveni foarte caldă pentru această perioadă, temperaturile fiind cu până la 10 grade mai mari decât ar fi normal.
Filip Stan
22 oct. 2013, 14:47
PROGNOZA METEO pe trei zile: Vom avea parte de temperaturi de început de vară

Miercuri, vremea se menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, îndeosebi în regiunile intracarpatice. Meteorologii prognozează maxime care se vor incadra în general între 15, 16 grade pe litoral şi 25, 26 grade în Dealurile de vest, unde vorbim aşadar despre maxime chiar şi cu aproape 10 grade peste mediile climatologice. Vremea va fi şi frumoasă ca aspect, cu cerul variabil. Doar în astrele dimineţii, pe arii restrânse, în special în zonele depresionare din centrul ţării, va fi ceaţă asociată cu nori joşi. Vântul suflă mai agitat la munte şi sudul Banatului.

În Bucureşti, miercuri, vremea se menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime în jur de 21 grade. Va fi o zi frumoasă, cu mult soare, câţiva nori şi vânt domol în cea mai mare parte a zilei.

Citeşte şi PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea de CRĂCIUN şi REVELION

Şi joi ne bucurăm de vremea caldă din ultimă decadă a lunii octombrie, mai cu seamă din vestul, nord-vestul şi centrul ţării, dar valori semnificativ mai mari decât regimul termic normal vor fi şi în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime pleacă de la 13,14 grade pe litoral şi ajung la 22, 24 grade chiar în vestul şi în centrul ţării. Norii se adună doar din când în când pe cer, iar în sud şi în est, mai ales dimineaţa, va fi ceaţă, asociată cu nori joşi şi posibil burniţă.

În Capitală norii joşi acoperă cerul mai ales joi dimineaţă când însoţesc ceaţa, aşa că valorile termice sunt în scădere uşoară, dar vorbim încă despre valori peste cele normale în acest interval, 17, 19 grade sunt anunţate după-amiază.

Citeşte şi IARNA vine mai repede decât ne aşteptam. Află de când vor începe ninsorile VIDEO

Vineri, vremea caldă încă pentru data din calendar în regiunile vestice, dar şi la deal şi la munte în timp ce în celelalte regiuni maximele sunt apropiate de cele normale. După-amiaza vine aşadar cu valori de la 13 grade pe litoral şi 23 grade în Dealurile de vest şi în sudul Banatului. Cerul va fi variabil, cu excepţia zonelor joase din est, sud şi centru, unde norii joşi dau vremii un aspect mohorât, mai ales în prima parte a zilei şi local sunt însoţiţi de ceaţă. Vor fi şi condiţii de burniţă sau ploaie slabă.

În Capitală ziua de vineri începe cel mai probabil cu un cer acoperit de nori joşi şi ceaţă şi mai ales norii ar putea persista. Temperatura maxima va fi în jur de 16 grade.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Finalul lunii octombrie aduce o răcire a vremii

În prima zi a weekendului temperaturile sunt apropiate de cele normale în ultima săptămână a lunii octombrie în cea mai mare parte a ţării, dar este încă mai cald decât ar trebui în vestul ţării, dar şi la deal şi la munte. În zonele joase din regiunile centrale, sudice şi estice norii joşi acoperă cerul o bună parte a zilei şi mai ales dimineaţă va fi ceaţă, izolat asociată cu ploaie slabă şi burniţă. Maximele sunt cuprinse între 10, 12 grade în zonele cu ceaţă şi 22, 24 grade în vest.

Ultima zi a săptămânii, dar şi în primele zile ale săptămânii viitoare, temperaturile sunt mai mari decât normalele perioadei, în timp ce în restul ţării regimul termic a apropiat de cel normal. În zonelele joase din centru, est şi sud ceaţa rămâne fenomenul meteorologic principal, fără să lipsească norii joşi şi izolat burniţă sau ploaia slabă.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Vechimea la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. Cât trebuie să plătești pentru un an de cotizare
Playtech.ro
Motorina s-ar putea scumpi de la 1 iulie. Cât ar putea ajunge să coste un litru la pompă
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?