DGASPC Călăraşi şi Ilfov, sesizate în privinţa scandalului cu săbii şi cuţite de la Nicolae Malaxa

Primăria sectorului 2 va sesiza Direcţiile de Protecţia Copilului din judeţele Călăraşi şi Ilfov referitor la trei minori care au fost implicaţi miercuri dimineaţă într-un conflict soldat cu rănirea a patru tineri în zona Spitalului "Nicolae Malaxa".
Iulian Tudor
24 oct. 2013, 07:41
DGASPC Călăraşi şi Ilfov, sesizate în privinţa scandalului cu săbii şi cuţite de la Nicolae Malaxa

În incidentul produs miercuri pe şoseaua Vergului au fost implicaţi zece tineri, iar patru dintre ei au fost transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” cu plăgi înjunghiate, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, în acest caz, Poliţia continuă cercetările privind patru tineri majori, urmând să stabilească gradul de vinovăţie al celor implicaţi.

Primăria sectorului 2 precizează că echipa operativă a Serviciului de Intervenţie în Situaţii de Abuz, Neglijare, Trafic şi Migraţie din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a Primăriei s-a deplasat imediat la Spitalul „Nicolae Malaxa” pentru evaluarea situaţiei.

Cu această ocazie au fost informaţi despre faptul că la spital au fost aduşi patru tineri cu plăgi ce nu le-au pus în pericol viaţa, motiv pentru care ei au fost externaţi ulterior şi preluaţi de organele de anchetă pentru efectuarea cercetărilor.

La Secţia 9 de Poliţie, inspectorii Primăriei sectorului 2 au aflat că a avut loc un conflict între zece tineri pe fondul unor discuţii mai vechi.

Reprezentanţii primăriei mai precizează că incidentul violent s-a desfăşurat la o distanţă de trei kilometri de Grupul Şcolar „Dimitrie Leonida”, în dreptul Spitalului „Nicolae Malaxa”, şi nu în faţa unităţii de învăţământ.

În urma verificărilor efectuate de inspectorii Primăriei sectorului 2 a reieşit faptul că, dintre cei zece tineri implicaţi în conflict, şase sunt minori, iar patru majori. Dintre cei şase minori, trei domiciliază în judeţul Călăraşi, doi sunt din judeţul Ilfov şi unul locuieşte fără forme legale în sectorul 2, având domiciliul în sectorul 3.

În ceea ce priveşte situaţia celor patru tineri majori, unul este domiciliat în judeţul Călăraşi, altul în judeţul Ilfov, cel de-al treilea locuieşte în sectorul 3 şi ultimul în sectorul 2.

În cazul minorului care domiciliază fără forme legale pe raza sectorului 2, inspectorii DGASPC sectorul 2 vor efectua evaluarea situaţiei familiale a acestuia, în vederea identificării nevoilor cu care se confruntă şi a facilitării accesului la serviciile sociale ale direcţiei. Minorul va fi evaluat în cadrul serviciilor de specialitate al Primăriei sectorului 2 şi va fi inclus într-un program de consiliere, iar familia va fi monitorizată pentru prevenirea comportamentelor de tip delicvent.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT