Revoluţia lui Arafat la Târgu Mureş: Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm VIDEO

Peste 2.000 de persoane au participat, joi seară, în centrul municipiului Târgu Mureş, la un miting de susţinere a lui Raed Arafat. Oamenii au strigat sloganuri împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi au avut pancarte pe care era scris "Solidari cu SMURD", "Respect pentru Raed Arafat, greaţă faţă de Băsescu".
Romania TV
12 ian. 2012, 17:11
Revoluţia lui Arafat la Târgu Mureş: Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm VIDEO

Mitingul s-a încheiat după aproximativ trei ore, unul dintre punctele manifestaţiei fiind sediul SMURD.

Potrivit estimărilor Jandarmeriei, peste 2.000 persoane s-au adunat, joi, în jurul orei 18.00, în centrul municipiului Târgu Mureş, pentru a-l susţine pe Raed Arafat, acţiunea fiind iniţiată pe reţeaua de socializare Facebook. De acolo au pornit în marş către Prefectură.

Peste 2.000 de manifestanţi s-au întâlnit în centrul oraşului, iar de acolo au mărşăluit pe străzile din Târgu Mureş. Oamenii au manifestat paşnic, nu au existat violenţe şi le mulţumesc cetăţenilor pentru acest lucru. (…) Doctorul Raed Arafat este extrem de iubit în judeţul Mureş. Este chiar privit ca un erou„, a declarat la România TV, prefectul din Mureş, Marius Paşcan.

Oficialul a mai spus că are informaţii potrivit cărora mitingul din Târgu Mureş ar fi fost organizat de oameni din Cluj. „Ştiam de joi dimineaţă că acest miting va avea loc. Se pare că manifestanţii se vor aduna şi zilele următoare în Târgu Mureş. Există informaţii că organizatorii mitingului din Târgu Mureş sunt din Cluj„, a mai spus Marius Paşcan.

„Mitingul a fost neautorizat şi va trebui să luăm măsurile legale împotriva organizatorilor. Oamenii au fost dirijaţi organizat, ca să nu tulbure liniştea şi ordinea publică. Efectivele Jandarmeriei Mureş au fost foarte suficiente pentru a face faţă”, a precizat  Iulius Chenean, prim adjunct al Jandarmeriei Mureş.

Oamenii au aprins lumânări şi au avut pancarte pe care scria „Solidari cu SMURD”, „Respect pentru SMURD”, „Fatal error 404: Democracy not found”, „Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi”, „Raed Arafat suntem alături de tine”, „Respect pentru Raed Arafat, greaţă faţă de Băsescu”, „Nu ne luaţi dreptul la viaţă”, „Raed Arafat un model de urmat, Băsescu un model de…. Unul construieşte de 20 de ani, celălalt dărâmă de circa opt ani”.

Participanţii la manifestare au strigat „Jos Băsescu”, „Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm”, „Arafat, nu uita, Mureşul e de partea ta”.  Totodată, ei au scandat „Anticipate”.

Acţiunea nu a fost autorizată, la faţa locului fiind prezenţi aproximativ 20 de jandarmi. O acţiune similară a avut loc, miercuri seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la manifestaţie participând zeci de persoane.

Raed Arafat a demisionat, marţi, din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Dezastru total pentru Dan Șucu la Rapid! A plătit salarii de peste 10 milioane de euro pentru încă un sezon în afara cupelor europene
Capital.ro
Interzis în spațiul public: Amenzi de până la 2.500 de lei pentru români. Regulile se aplică la oraș și la țară
Playtech.ro
Vecinii care dau muzica tare riscă amenzi uriașe. Noile sancțiuni ajung la 12.000 de lei
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi