Mănescu: Guvernul va continua reorganizarea şi structurarea CFR Marfă în vederea privatizării sale

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat luni, la dezbaterea moţiunii privind CFR Marfă, că Guvernul va continua procesul de privatizare luând măsurile necesare de viabilizare a companiei, inclusiv măsuri ce vizează reorganizarea şi restructurarea acesteia.
Romania TV
28 oct. 2013, 16:31
Mănescu: Guvernul va continua reorganizarea şi structurarea CFR Marfă în vederea privatizării sale

„A fost elaborat memorandumul cu tema ‘Măsuri propuse pentru continuare procesului de pregătire şi realizare a privatizării CFR Marfă‘, memorandum care cuprinde activităţile necesare a fi parcurse şi o propunere de calendar în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cele mai bune practici internaţionale referitoare în principal la asigurarea unei perioada optime pentru promovare către investitori, realizarea de către potenţialii cumpărători a propriilor expertize şi audituri privind compania, întocmirea ofertelor preliminare”, a spus Ramona Mănescu în plenul Camerei Deputaţilor.

Ministrul Transporturilor a susţinut că a fost înfiinţat un grup de lucru pentru delimitarea cadrului în care se va desfăşura noul proces de privatizare. „În momentul acesta s-a înfiinţat un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului, ai FMI, ai Comisiei Europene, ai Băncii Mondiale şi Consiliului Concurenţei, precum şi reprezentanţi ai Cancelariei primului ministru, echipă ce are ca primă responsabilitate delimitarea cadrului în care se va desfăşura noul proces de privatizare”, a afirmat Mănescu.

Ea a arătat, referitor la estimarea preţului ce urmează a fi obţinut, că CFR Marfă va face obiectul unui nou raport de evaluare. „Acţiunile de reorganizare şi restructurare ale companiei solicitate de FMI sunt necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei economice şi creşterea atractivităţii companiei. În acest timp CFR Marfă trece printr-un proces de schimbări impuse de managementul privat, printr-un proces de selecţie transparent şi profesionist, a fost numită o nouă conducere, respectiv Consiliul de administraţie în baza a OUG 109/2011. Acest proces se va desfăşura în conformitate cu prevederile legale şi în limitele contractului colectiv de muncă convenit deja cu sindicatele se estimează că ar fi necesară o disponibilizare de circa 1.416 de angajaţi care a şi fost convenită şi pentru acest lucru se are în vedere continuare demersului pentru includerea CFR Marfă pe lista societăţilor care vor beneficia de prevederile OUG 36/2013”, a explicat ministrul.

Ramona Mănescu a mai precizat că Ministerul Transporturilor a parcurs consecvent procedurile legale, astfel că întreaga procedură de consultare publică a fost respectată. „Procedurile legale astfel cum acestea sunt stabilite de legislaţia în domeniul privatizării au fost respectate de Ministerul Transporturilor, iar rapoartele de evaluare au fost evaluate de consultantul de privatizare”, a menţionat Ramona Mănescu.

Ea a mai spus că în calitate de ministru al Transporturilor îşi asumă prezentarea în faţa Parlamentului a Strategiei pentru dezvoltarea sectorului feroviar din România de îndată ce master planul general de transport va fi finalizat, iar acest lucru se va întâmpla la începutul anului viitor.

Ministrul a mai subliniat că este un proces de privatizare deosebit de complex ce implică actori importanţi atât interni, cât şi externi. „Să nu uităm că procesul de privatizare trebuie condus în avantajul României şi nu doar bifat ca o obligaţie. Compania în sine, ca orice companie care caută investitori, trebuie să fie pusă într-o situaţie avantajoasă din punct de vedere economic pentru a se maximiza financiar această oportunitate. Prezentarea companiei nu trebuie făcută strict doar din perspectiva contabilă, dar trebuie fructificat caracterul strategic pe care îl are un astfel de jucător în contextul planurilor de dezvoltare ale UE. (…) Trebuie să reevaluăm poziţia în piaţă a CFR Marfă şi o prezentăm la adevăratul ei potenţial acelor investitori străini care sunt interesaţi de achiziţie”, a conchis ministrul Transporturilor.

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă iniţiată de deputaţii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Poporului – Dan Diaconescu intitulată ‘CFR Marfă – cronica unei alte privatizări eşuate’.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
„Kornev, nu știai cu cine te pui! Cu DAVID POPOVICI!”. Emil Hossu Longin, comentariu istoric al finalei 100 de metri de la Europenele de la Paris. Video
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Putin amenință din nou toate țările NATO! Rusia trece la acțiune
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat