Educatoarea acuzată că a ţinut un copil în beci, SANCŢIONATĂ de Inspectoratul şcolar

Primele rezultate ale anchetei demarate la o grădiniţă din Cernavodă în cazul unui copil a cărui mamă a reclamat că micuţul ar fi fost pedepsit, fiind ţinut în beciul unităţii de învăţământ, arată că faptele nu se confirmă, însă educatoarea copilului a fost sancţionată "pentru slaba gestionare a relaţiei de comunicare cu părinţii şi copiii".
Iulian Tudor
29 oct. 2013, 14:59
Educatoarea acuzată că a ţinut un copil în beci, SANCŢIONATĂ de Inspectoratul şcolar

„S-a constituit o comisie de cercetare care, după analizarea situaţiei, a concluzionat că faptele sesizate de mamă nu se confirmă. În schimb, pentru slaba gestionare a relaţiei de comunicare cu părinţii şi copiii, doamna educatoare a fost sancţionată (reducerea salariului pe o durată de 3 luni)”, a informat, marţi, printr-un comunicat de presă citat de Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Cristina Ivan.

Conform acesteia, 18 părinţi dintr-un total de 23 au participat la o şedinţă cu inspectorii şcolari şi au declarat că nu au ce să-i reproşeze din punct de vedere comportamental educatoarei, afirmaţii susţinute şi prin răspunsurile scrise date într-un chestionar. „Dimpotrivă, ei au fost indignaţi de afirmaţiile mamei, susţinând că niciodată nu s-au confruntat cu o asemenea situaţie”, a menţionat reprezentanta ISJ.

ISJ Constanţa va demara, în perioada imediat următoare, inspecţii de specialitate în vederea monitorizării relaţiei de comunicare a educatoarei cu copiii şi părinţii, iar grădiniţa va fi propusă în planul de inspecţie generală pentru semestrul al doilea.

Săptămâna trecută, poliţiştii, inspectorii şcolari şi asistenţii sociali au demarat anchete la grădiniţa cu program prelungit nr.4 din cadrul Şcolii gimnaziale „Mircea Eliade” de la Cernavodă după ce mama unui băiat, în vârstă de 3 ani şi 7 luni, a reclamat că micuţul ar fi fost dus la „bau-bau” în beciul unităţii de învăţământ de către o „doamnă înaltă” şi lăsat singur, fiind astfel pedepsit pentru că nu a fost cuminte. Mama copilului a declarat că a cerut explicaţii conducerii grădiniţei referitor la cele spuse de copil, însă nimeni nu recunoaşte incidentul.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, reclamaţia la poliţie a fost făcută după două zile de când băieţelul ar fi fost închis în beciul grădiniţei.

Purtătorul de cuvânt al ISJ a afirmat că cercetările privind veridicitatea şi circumstanţele în care s-au produs faptele reclamate sunt în derulare, menţionând totodată că nu au fost primite astfel de reclamaţii şi de la alţi părinţi ai căror copii sunt la respectiva grădiniţă. Precizarea a fost făcută în condiţiile în care mama băieţelului a susţinut că pedeapsa prin ducerea copiilor în beci ar fi fost aplicată şi altor minori.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Final teribil în meciul lui KuPS înaintea returului cu Universitatea Craiova! Ce s-a întâmplat în prelungiri. Video
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Testul de geometrie care îi încurcă pe mulți adulți. Poți identifica toate formele în 35 de secunde?
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Taxele de drum se schimbă de la 31 august. Ce presupune sistemul TollRo
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat