Profeţii înfricoşatoare despre războaie şi dezastre de proporţii

"Apoi Dumnezeu va vedea căderea rasei umane și va scurta zilele de dragul de celor puțini care vor fi salvaţi. Şi în momentul când Anticristul va fi cel mai fericit şi va vrea să termine păcăleala cea mai mare şi cea din urmă, sabia de pedeapsă va apărea brusc și-l va ucide pe ademenitor și slujitorilor lui.", scria Nilus din Sinai în anul 398 A.D.
Romania TV
02 nov. 2013, 09:28
Profeţii înfricoşatoare despre războaie şi dezastre de proporţii

Sf. Nilus a fost unul dintre mulții ucenici și apărători fervenți ai Sfântului Ioan Gură de Aur. A deţinut funcţia de înalt prelat al Curţii de Constantinopol, a fost căsătorit, având doi fii. Înainte de exilul său (398-403 AD), Sf. Ioan Gură de Aur l-a însărcinat pe Nilus în studiul Scripturii și a lucrărilor evlavioase. Între aceşti ani, Sf. Nilus şi-a părăsit soția și un fiu, luându-l cu el pe cel de-al doilea fiu al său, Theodulos, la Muntele Sinai pentru a deveni călugăr. Soţia lui Nilus, cât şi celălalt fiu al său au îmbrăţişat şi ei viața religioasă, însă în Egipt. Mai multe despre familia lui Nilus din Sinai nu se cunosc, extrem de puţine informaţii privind acest lucru fiind înregistrate. Nilus şi cel de-al doilea fiu al său, Theodulos, au trăit la Muntele Sinai până în jurul anului 410, atunci când sarazinii au invadat mănăstirea, luându-l pe Theodulos prizonier. Potrivit documentelor vremii, sarazinii at fi intenţionat să-l prezinte pe Theodulos ca sacrificiu zeilor, însă nu se meţioneaza motivul pentru care acesta a fost cruţat, fiind vândut în schimb ca sclav episcopului de Elusa. Între timp, Nilus a părăsit mănăstirea să-şi găsească fiul aflând că acesta este în viaţă. În cele din urmă cei doi s-au întâlnit la Elusa, iar episcopul i-a hirotonit pe amândoi și le-a permis să se întoarcă la Sinai. De la mănăstirea din Sinai, Sfântul Nilus a devenit în scurt timp un om foarte interesant pentru întreaga Biserica Răsăriteană. Prin scrierile și corespondențele sale, el a jucat un rol important pentru istoria timpului său. Teolog, savant biblic și scriitor ascetic, chiar şi împăraţii îi scriau să-i ceară sfatul, scrie www.jurnalul.ro 

Nilus a lăsat în urma sa numeroase lucrări care includ denunțuri de erezie, păgânism, abuzuri dar și crime. De asemenea, el a făcut şi propuneri privind normele și principiile ascetismului, în special maxime asupra vieții religioase. Nilus a căpătat o asemenea influenţă, încât ajunge să ameninţe oameni cu funţii importante, abaţi și episcopi, guvernatori, prinții şi chiar împăraţi, fără nicio frică. Ţine şi o corespondență cu Gaina, un lider al goților, străduindu-se să-l facă să renunţe la arianism. De asemenea, el denunță violent persecutarea Sfântului Ioan Gură de Aur, atât împăratului Arcadius cât şi oficialilor acestuia. Sf. Nilus este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi scriitori ascetici ai secolului al 5-lea. Are şi o sărbătoare dedicată lui, ținută pe 12 noiembrie , în calendarul bizantin. Este comemorat şi în Martirologiul roman, la aceeași dată. Sf. Nilus se presupune că ar fi murit în jurul anului 430, însă nu există un document care să ateste acest lucru, așa cum nu există nici o dovadă care să ateste în mod oficial că ar fi trăit după acest an. Însă, un lucru mai puţin cunoscut, pe lângă munca dedicată clerului, lui Nilus îi sunt atribuite o serie de profeţii care au uimit prin acurateţea lor. Având în vedere că viaţa bisericească şi profeţiile era o asociere destul de periculoasă în timpul vieţii sale,  Nilus şi-a ascuns scrierile de ochiul publicului. Atât de bine, încât n-au văzut lumina zilei decât în 1639, atunci când Petrus Possinus, un învăţat iezuit, le-a adunat şi publicat. Un lucru şi mai şocant, prezicerile lui Nilus se adresează către o perioadă care depăşeşte cum mult timpul vieţii sale şi anume secolul 20.

„După anul 1900, spre mijlocul secolului 20, oamenii se vor schimba în rău. Când timpul venirii Anticristului se apropie, mintea oamenilor va crește spre pasiuni carnale, se va umple de ocară și fărădelege, vor vrea răul aproapelui.” 

„Apoi, lumea va deveni de nerecunoscut. Va fi imposibil să se distingă bărbatul de femeie, din cauza nerușinarii. Bărbatul va purta rochie şi femeia strai bărbătesc. Femeia va deveni bărbat şi bărbatul va deveni femeie. Aceste persoane sunt crude ca și animalele sălbatice şi nu vor avea nimic sfânt.”

„Nu va mai fi nici respect pentru părinți și bătrâni, dragostea va dispărea, pastori creștini, episcopi și preoți vor deveni oameni de nimic şi vor face fapte diabolice. La acel moment, morala și tradițiile creștine ale Bisericii se vor schimba. Oamenii vor abandona modestia și ura va domni. Minciuna și lăcomia vor atinge proporții mari și vai de cei care vor aduna comori.”

„Ispita, adulterul, homosexualitatea, fapte secrete și crima vor domni în societate. La acel moment în viitor, datorită puterii, oamenii vor fi lipsiţi de harul Duhului Sfânt, pe care l-au primit în Sfântul Botez şi nu vor avea remușcări.”

„Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de păstorii temători de Dumnezeu și pioşi și vai de creștinii care rămân în lume la acel moment, ei vor pierde complet credința lor, deoarece nu vor avea posibilitatea de a vedea lumina. Și toate acestea vor fi pentru că Anticristul dorește să fie Domn peste tot și a devenit domn al întregului univers, iar el va produce minuni și semne fantastice. „

„El va aduce înțelepciunea depravată omului nefericit, astfel că el va descoperi o modalitate prin care un om poate purta o conversație cu o un altul de la un capăt al pământului până la celălalt. „

„La acea vreme oamenii vor zbura, de asemenea, prin aer ca pasarile și coborî la fundul mării ca peștele.” 

„Și atunci când acestea se vor împlini, acești oameni nefericiți îşi vor petrece viața în confort, fără să știe, suflete sărmane, că aceasta este înșelăciunea Anticristului. Și Cel Nelegiuit va face să fie minuni din ştiință, păcălind cu calea cea dreaptă și va conduce oamenii să-și piardă credința în existența lui Dumnezeu. „

„Apoi Dumnezeu va vedea căderea rasei umane și va scurta zilele de dragul de celor puțini care vor fi salvaţi. Şi în momentul când Anticristul va fi cel mai fericit şi va vrea să termine păcăleala cea mai mare şi cea din urmă, sabia de pedeapsă va apărea brusc și-l va ucide pe ademenitor și slujitorilor lui.”

DailyBusiness
Cât a ajuns să coste o franzelă albă după majorarea TVA-ului. Șeful ROMPAN anunță noi scumpiri: ”Prețul pâinii va mai crește. Avem impozite mai mari de plătit”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop rune pentru săptămâna 4-10 august 2025. Mihai Voropchievici dezvăluie singura zodie norocoasă a săptămânii. Poate da marea lovitură
Capital.ro
Cea mai tristă veste despre Ion Iliescu. Din păcate, este adevărat. Spitalul Agrippa Ionescu a anunțat acum
Playtech.ro
Ion Iliescu, în stare critică. Medicii de la Spitalul SRI, vești triste despre starea fostului președinte. Se confruntă cu complicații severe
Adevarul
Ce urmează pentru Marcel Ciolacu după retragerea din fruntea PSD: „Cred că dorește și o mai mare pondere în nouă conducere”
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Omenirea, în întuneric șase minute. Ce spune NASA despre o eclipsă globală, azi
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la spitalul unde este internat Ion Iliescu: 'Este în stare critică!'
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A fost un titan al filmului: Am pierdut un talent formidabil și un prieten drag. Odihnească-se în pace
StirileBZI
Au rămas fără case, iar sprijinul promis de Guvern abia le ajunge pentru o zugrăveală! Ajutorul rușinos oferit sinistraților
stirilekanald.ro
Ei sunt românii care au câștigat patru medalii de aur la Olimpiada Internațională de Informatică din Bolivia! România, pe primul loc pe podium
Ilie Bolojan a vorbit cu primarii despre scăderea cheltuielilor: „Statul român nu mai are capacitatea financiară să susţină în continuare cheltuielile actuale cu administraţia publică”